Institutul pentru Politici Publice (IPP) a dat ieri publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie realizat în cadrul unui proiect cu finanţare din partea Uniunii Europene prin programul Phare şi derulat în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent. Potrivit sondajului, românii sînt interesaţi cel mai mult, în proporţie de 52%, de activitatea Primăriei din localitate, urmînd, la distanţă considerabilă, Preşedinţia - 12% din cetăţeni - şi consiliul local - 11%. Aspectele în legătură cu care românii se arată interesaţi să afle informaţii sînt: taxele şi impozitele (50%), modul în care sînt cheltuiţi banii publici (49%), legi, regulamente şi decizii adoptate de respectiva autoritate (34%). Atunci cînd se interesează despre activitatea conducătorului unei instituţii - preşedinte, miniştri sau primar - precum şi despre activitatea parlamentarilor, majoritatea românilor sînt mai degrabă interesaţi să urmărească respectarea promisiunilor din campania electorală, în timp ce, de activitatea instituţională propriu-zisă, sînt interesaţi într-un procent mai mic (sub 25%). Peste jumătate dintre cei chestionaţi (54%) declară că au solicitat o informaţie publică unei autorităţi sau instituţii în ultimul an (fără să fie conştienţi neapărat că fac acest lucru în temeiul unei legi), cele mai multe dintre aceste solicitări fiind adresate verbal, la sediul instituţiei. În 85% dintre cazuri, cel care a solicitat informaţia a primit răspuns. În opinia cetăţenilor, cele mai eficiente metode pentru a avea acces la informaţii sau documente oficiale sînt: solicitarea acestora pe cale oficială (49%), să ai cunoştinţe în instituţia respectivă (25%) sau cunoaşterea unor persoane cu funcţii de conducere în instituţia respectivă (22%). IPP menţioneză că cercetarea s-a desfăşurat în perioada 20 - 29 aprilie 2009, pe un eşantion de 1.033 de persoane, „reprezentativ la nivel naţional”, şi cuprinde informaţii despre percepţia românilor referitoare la dreptul la informare şi cunoştinţele publicului legate de mecanismele pe care le au la dispoziţie pentru a obţine informaţii de interes public de la autorităţi.