Românii, mulţumiţi de sistemul sanitar!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii, mulţumiţi de sistemul sanitar!?

Eveniment 04 Octombrie 2008 / 00:00 522 accesări

În mod paradoxal, un sondaj al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) arată că românii se declară mulţumiţi de sistemul de sănătate, spun că îşi cunosc drepturile în caz de boală, le place comportamentul medicului curant, chiar dacă uneori stau la coadă şi o oră. Şi asta chiar dacă peste 30% au schimbat medicul de familie. Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că instituţia pe care o conduce vrea să lanseze un program prin care să afle care este satisfacţia bolnavilor faţă de serviciile primite în spitale şi la medicul de familie. „Materialul, aşa cum a fost conceput pentru prima dată, poate fi considerat un experiment. Am realizat un chestionar care a fost completat în fiecare judeţ de un număr de asiguraţi stabilit aleatoriu de Casele judeţene, după care datele au fost centralizate de Casele judeţene şi transmise la CNAS. Aici a fost făcută centralizarea şi interpretarea datelor obţinute”, a explicat Vasile Ciurchea. Potrivit sondajului, aproape 75% dintre pacienţi cunosc care le sînt drepturile şi obligaţiile. Bolnavii din judeţele Bacău, Giurgiu, Constanţa şi Botoşani sînt cei care îşi cunosc cel mai bine drepturile, la polul opus situîndu-se pacienţii din judeţele Mehedinţi (34%), Vîlcea (28%) şi Hunedoara (20%). Peste 30% dintre pacienţii chestionaţi şi-au schimbat medicul de familie, cei mai mulţi provenind din judeţele Caraş-Severin (85%), Bihor (74,4%), Sibiu, Mureş, Vaslui, Hunedoara, Maramureş şi Călăraşi. Potrivit preşedintelui CNAS, faptul că mai mult de o treime dintre bolnavi au schimbat medicul de familie este un indicator de alarmă. Majoritatea bolnavilor (peste 65%) spun că au aşteptat la medic mai puţin de 30 de minute pînă cînd au fost consultaţi. Raportat la nivel naţional, sondajul arată că 33,4% dintre persoanele intervievate au beneficiat de bilet de trimitere la spital sau specialist, 19% au primit bilet pentru investigaţii paraclinice, iar 29,2% au primit reţetă. Din cele 36 de judeţe care au răspuns chestionarului privind timpul acordat consultaţiei de către medicul de familie, 31 au înregistrat o pondere mai mare de 70% de persoane care au fost mulţumite de timpul acodat de medic pentru consultaţie. Reamintim că ultimul chestionar realizat la Constanţa de către specialiştii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) a scos la iveală, de asemenea, rezultate pozitive. Directorul medical al CJAS, dr. Mihaela Vrînceanu, s-a arătat mulţumită de rezultatele chestionarului, însă a ţinut să precizeze că totul depinde de sinceritatea cu care cei intervievaţi au răspuns întrebărilor. La întrebarea „Cît timp aşteptaţi în medie pentru a fi consultat de medic?”, 360 de constănţeni au spus că sub 30 de minute şi pînă la o oră, iar 40 de oameni au spus că peste o oră. În vreme ce peste 320 de asiguraţi au spus că problema de sănătate pentru care s-au prezentat a fost rezolvată integral, 75 s-au plîns că aceasta a fost rezolvată doar parţial. Doar cinci persoane au apreciat că timpul acordat consultaţiei a fost prea lung, 325 au spus să suficient, iar 70 au răspuns că acesta a fost insuficient. Vizavi de comportamentul şi atitudinea medicului de familie, peste 95% au acordat nota maximă, iar vizavi de comportamentul şi atitudinea asistentei medicale, 96% au acordat nota maximă. Un punctaj mai mic l-au obţinut infirmierele, doar 85%. Mulţi dintre asiguraţi au criticat aspectul sălilor de aşteptare, doar 65% acordînd nota maximă. Doar 11 persoane (2,75%) s-au plîns de serviciile primite în cadrul unităţilor sanitare. La întrebarea „Puteţi obţine toate îngrijirile medicale de care aveţi nevoie în localitatea dvs. de domiciliu?”, 268 de persoane (67%) au răspuns că întotdeauna, 88 de persoane (22%) au răspuns uneori şi 44 de oameni (11%) au răspuns nu sau nu ştiu. În cazul în care ar apărea opţiunea unei asigurări voluntare de sănătate, peste 220 de constănţeni (55,5%) au spus că ar încheia o asigurare cu o casă de asigurări de sănătate privată, în vreme ce 178 de constănţeni (44,5%) au răspuns că ar încheia o asigurare cu o societate de asigurări. În baza acestui material s-a desprins concluzia că, pentru date mai relevante, aceste chestionare trebuie să fie diferite pentru medicina de familie şi pentru spital (acestea să fie completate de asigurat, la externarea din spital).

Taguri articol


12