„Românii n-au siguranţă pe termen scurt, ca să se gândească la credite”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Preşedintele ARB, Radu Gheţea:

„Românii n-au siguranţă pe termen scurt, ca să se gândească la credite”

Economie 24 Martie 2012 / 00:00 231 accesări

DOBÂNZILE EXPRIMĂ RISCUL Piaţa bancară a ajuns într-un punct în care scăderea dobânzii de politică monetară nu ar mai influenţa ieftinirea creditelor, spune preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, care oferă băncii centrale şi o alternativă - scăderea rezervelor minime obligatorii (RMO). „BNR a redus, în ultima perioadă, dobânda-cheie, lucru care, luat foarte simplist, ar trebui să conducă automat şi la scăderea dobânzilor din piaţa creditelor şi depozitelor. Este clar însă că semnalele băncii centrale încep să devină mai puţin eficiente decât în trecut. S-a ajuns la o limită la care nu se mai pot ieftini creditele, pentru că nu există o legătură unică între dobânzile practicate de bănci şi dobânda-cheie”, a declarat vineri Radu Gheţea, în cadrul conferinţei „2012 - Între noua ordine bancară şi relansarea economiei”. Preşedintele ARB a mai spus că în România există destul de multe bănci care doresc să atragă lichiditate din piaţă şi, în consecinţă, ţin la un nivel ridicat dobânzile la depozite. „În continuare, nivelul RMO, atât la lei, cât şi la valută, este destul de ridicat. Riscul este din ce în ce mai mare şi e normal ca dobânzile la credite să înglobeze o parte din riscul pe care şi-l asumă bancherii”, explică Gheţea, care nu este convins că excesul de lichiditate rezultat din reducerea RMO se va duce automat în consum, cu efecte nefaste asupra inflaţiei. „Există lichiditate în sistem, dar este oarecum neuniform distribuită. Dacă va fi mai multă lichiditate, băncile vor avea mai mult apetit pentru risc”, a spus preşedintele ARB.

NU-I CERERE În cadrul aceleiaşi conferinţe, Gheţea a explicat şi de ce băncile nu acordă mai multe credite - „Foarte multă lume spune că băncile nu au interes să crediteze. De fapt, nu există cerere solvabilă. Când lucrurile se vor schimba, vom asista din nou la o competiţie puternică, fie pentru cofinanţarea proiectelor europene, fie pentru agricultură”. Şeful ARB nu uită nici de persoanele fizice: „Oamenii nu au încă acea siguranţă care să le permită să se gândească pe termen scurt la accesarea unui credit, nu mai vorbesc pe termen lung. Românii aşteaptă acum, iar asta se explică şi prin faptul că în 2011 a crescut economisirea, deşi a fost un an de criză”. Bancherii sunt însă de acord cu faptul că dacă banca centrală va reduce RMO, excesul de lichiditate se va duce, în primă fază, în titluri de stat, şi abia apoi în economie, prin credite.

Taguri articol


12