Românii nu fac faţă cheltuielilor zilnice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii nu fac faţă cheltuielilor zilnice

Eveniment 06 Iulie 2010 / 00:00 434 accesări

Peste 60% dintre români rămân fără bani de la o lună la alta tot timpul sau des, în contextul în care 65% din populaţia de peste 16 ani are dificultăţi în a-şi acoperi nevoile de zi cu zi, a declarat Manuela Stănculescu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română. Institutul pentru Economie Mondială din cadrul Academiei Române a realizat studiul în perioada 1 - 15 mai pentru Banca Mondială. Potrivit studiului, indicele capabilităţii de administrare a banilor este în medie de 55,79%, pe o scară de 100%. Doar 23% dintr românii respondenţi la sondaj ţin evidenţa veniturilor şi cheltuielilor. Totodată, 66% din populaţie nu ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor, dar ştie câţi bani are disponibili, iar 70% dintre respondenţi au arătat că au o planificare a cheltuielilor lunare curente. Un lucru îmbucurător este că 61% dintre români au declarat că nu se împrumută pentru a achita alte datorii. Întrebaţi ce fac atunci când rămân fără bani de la o lună la alta, 75,3% dintre respondenţi au răspuns că reduc cheltuielile, 61,5%, că împrumută bani de la rude, prieteni sau cunoştinţe, iar 42,2%, că achiziţionează bunuri pe datorie de la magazinele mici. Doar 7,5% dintre respondenţi au spus că atunci când rămân fără bani de la o lună la alta lucrează în plus sau îşi iau un al doilea loc de muncă. Pe de altă parte, întrebaţi cum utilizează banii care rămân în plus de la o lună la alta, 74,6% a răspuns că îi păstrează în numerar, 33,6%, că îi cheltuiesc pe bunuri de consum şi 25,4%, că îi economisesc sau că nu îi retrag din cont. Manuela Stănculescu a arătat că principalii factori care determină capacitatea de administrare a banilor sunt venitul, gradul de alfabetizare financiară, nivelul de educaţie, generaţia şi aria rezidenţială. Potrivit aceluiaşi studiu, peste două treimi dintre români pot să facă faţă unei scăderi cu 25% a veniturilor cel mult trei luni, în condiţiile în care 75% din economii se ridică la cel mult venitul lunar pe două luni. Motivaţia pentru care românii economisesc este legată în principal de eventualitatea apariţiei „zilelor negre” sau a unor cheltuieli neaşteptate (pentru 78% din respondenţi), de scopul de a creşte calitatea vieţii în viitor (29%) şi de a lăsa o moştenire copiilor (18,9%).

Taguri articol


12