Nu mai e o noutate că, în ultimii ani, urmărirea interesului personal de către cei care ne conduc a ajuns la cote alarmante ce depăşesc cu mult bunul simţ, primând deturnarea banului pe orice fel de căi. Concomitent, a scăzut dramatic interesul aleşilor faţă de nevoile populaţiei, dovadă fiind măsurile adoptate împotriva locuitorilor unei ţări cu economia încă la terapie intensivă. Ca o românii au ajuns să îşi piardă definitiv încrederea în instituţiile statului. Încet, dar sigur România se va transforma într-un stat în care va funcţiona exclusiv Legea nescrisă a junglei. Dovada concludentă a acestui regres se regăseşte în datele prezentate în Raportul Naţional asupra Corupţiei realizat în perioada octombrie 2009 - mai 2011 şi lansat, ieri, de Transparency International România. Conţinutul raportului este de-a dreptul îngrijorător. Printre aspectele negative identificate de raport se numără măsuri pripite luate de guvernanţi, fără ca ele să facă parte dintr-o politică publică coerentă şi comprehensivă, măsuri anticorupţie luate mai degrabă de faţadă şi lipsa cu desăvârşire a transparenţei decizionale. Raportul dezvăluie şi că agenţiile anticorupţie realizează investigaţii curajoase însă de o manieră selectivă care pune în discuţie credibilitatea acestora, de cele mai multe ori agenda investigaţiilor fiind suprapusă pe agenda politică şi a evoluţiilor din plan politic. În perioada raportată au existat adesea critici de protecţionism din partea instituţiilor de aplicare a legii pentru pasivitatea în faţa dezvăluirilor unor cazuri de corupţie, acreditându-se în opinia publică ideea că anumite sectoare ale vieţii publice sau ale arhitecturii instituţionale sunt protejate de la anchetele penale. Raportul identifică şi principalele cauze pentru care lupta împotriva corupţiei în România este ineficientă: incoerenţa deciziilor guvernamentale şi de resemnarea românilor determinată de lipsa de transparenţă şi de indisponibilitatea de a dialoga a instituţiilor publice. În fond, concluziile TI pot fi catalogate ca fiind informaţii general acceptate la nivelul societăţii româneşti. Ele sunt însă mult mai dure atunci când sunt spuse pe şleau sau puse pe hârtie decât dacă rămân suspendate în mentalul colectiv ca axiome confirmate zilnic prin fiece mişcare a autorităţilor statului.