Românii nu mai sunt hackerii de serviciu din SUA!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii nu mai sunt hackerii de serviciu din SUA!

Monden 18 Ianuarie 2014 / 00:00 567 accesări

Hackerii care au sustras datele bancare a aproximativ 110 milioane de clienţi ai reţelei de hypermarketuri Target scriau parţial în limba rusă, astfel că anchetatorii suspectează că aceştia ar proveni din spaţiul fost sovietic, informează ”Wall Street Journal”, în ediţia online. ”Accesarea ilegală, de sărbători, a reţelei companiei Target pare să facă parte dintr-o amplă campanie intenaţională a hackerilor, care vizează grupuri de retail”, arată un raport oficial elaborat de anchetatori federali şi din mediul privat. Cotidianul ”USA Today” scria marţi că atenţia autorităţilor americane se îndreaptă spre hackeri din România în investigaţia declanşată după accesarea ilegală a datelor bancare a aproximativ 110 milioane de clienţi ai reţelei de hypermarketuri Target.

Hackerii au accesat sistemul caselor de marcat ale hypermarketurilor Target cu ocazia Zilei Recunoştinţei, furând datele cardurilor a 110 de milioane de clienţi, au stabilit autorităţile americane. Target a confirmat că o grupare infracţională a accesat informaţiile clienţilor pe 27 noiembrie, cu o zi înainte de Ziua Recunoştinţei, în cea mai intensă perioadă de cumpărături a anului. Hackerii au menţinut accesul la datele bancare până pe 15 decembrie. Iniţial s-a crezut că au fost compromise datele bancare a aproximativ 40 de milioane de clienţi, dar, treptat, numărul a ajuns la 110 milioane de persoane. Agenţia Reuters a relatat că şi grupul de retail Neiman Marcus a fost victima unor atacuri pentru sustragerea datelor clienţilor. Fraudele vizează americani care oferă date financiare şi personale unor indivizi despre care cred că sunt vânzători legitimi ai unor produse. Printre metodele cele mai utilizate se numără vânzarea unor autoturisme sau computere fictive sau skimming-ul, obţinerea codurilor personale de identificare utilizate pentru accesarea conturilor bancare, explică ”USA Today”, avertizând că problemele de securitate care au vizat reţeaua de hypermarketuri Target de sărbători ar putea fi doar începutul seriei de fraude care ar viza industria de retail din SUA.

Taguri articol


12