Românii nu mănâncă sănătos şi în consecinţă nici sănătatea lor nu este bună, iar acest lucru se reflectă în amplificarea diabetului, a obezităţii şi a dislepidemiei, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, membru corespondent al Academiei Române, cu prilejul lansării lucrării „Abecedar de nutriţie”.
Acesta a adăugat că starea de sănătate este influenţată de alimentaţie atât în bine, cât şi în rău şi a criticat faptul că nu se mănâncă dimineaţa, că se sare peste mese şi masa de seară a devenit principala masă. „Fără îndoială, alimentaţia românilor de acum nu seamănă cu cea de acum 20 de ani. Atunci aveam două tipuri distincte de alimentaţie, de toamnă târzie - iarnă, până prin luna martie târziu nu se găseau zarzavaturi proaspete, fructe, nu se găseau decât mere, din când în când citrice, acum avem tot timpul fructe, legume, problema este să ştii când trebuie să le consumi şi cum trebuie să le consumi”, a explicat pofesorul. Plecând de la această constatare, că românii nu mănâncă bine, el a decis, încă de anul trecut, iniţierea unei campanii naţionale de educaţie nutriţională. „Abecedarul pe care l-am lansat este de fapt un instrument de lucru, de învăţare, pentru că sunt monografii, cărţi nenumărate, dar era nevoie de un material din care să învăţăm cum să mâncăm sănătos. A mânca sănătos înseamnă în primul rând a învăţa să mâncăm. Alimentaţia sănătoasă devine validă atunci când se asociază cu alte componente între care mişcarea este extrem de importantă, dar şi consumul moderat de alcool, renunţarea la fumat şi, surprinzător, un somn adecvat. Trebuie să dormim 7-8 ore pe noapte dintre care, dacă se poate, o oră trebuie să fie înainte de miezul nopţii”, a explicat specialistul.
Cât priveşte faptul că mulţi au ca şi masă principală cina, prof. dr. Hâncu a spus că ora de cină poate fi împinsă către opt şi jumătate chiar şi nouă, însă după această oră mâncatul trebuie să fie doar o excepţie.