Peste 3.600 de persoane fizice şi juridice au accesat site-ul pe care se completează şi se trimit cererile de finanţare din Fondul Social European, pentru dezvoltarea resurselor umane, însă doar 24 au finalizat solicitările. Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, la finalizarea cererilor, că este nemulţumit de acest lucru, mai ales că termenul limită pentru depuneri a fost 20 martie. „Nu ştim unde s-au împotmolit în completarea cererilor, pentru că, în acest moment, aplicaţiile sînt secrete. Abia după încheierea perioadei în care pot depune cererile vom şti clar unde au întîmpinat dificultăţi şi vom vedea ce putem face în acest sens”, a precizat Păcuraru. Ministerul Muncii a lansat, în 15 februarie, în prezenţa comisarului european pentru ocupare, afaceri sociale şi egalitatea de şanse, Vladimir Spidla, primele 16 linii de finanţare pentru proiecte strategice, în valoare de 177 de milioane de euro. Potrivit directorului general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), Cristina Iova, solicitanţii pot completa cererile online, în maximum trei ore. Iova a mai spus că, de la înregistrarea cererii, contractul poate fi semnat în maximum o lună. Prin acest program pot fi accesate de viitorii beneficiari proiecte care să abordeze modernizarea sistemelor de educaţie şi formare profesională iniţială şi continuă, promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii, adaptabilitatea lucrătorilor şi a întreprinderilor şi modernizarea serviciului public de ocupare.