Românii plătesc energia electrică cu 200% mai mult decât ruşii de la Alro!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Paradox de România

Românii plătesc energia electrică cu 200% mai mult decât ruşii de la Alro!

Eveniment 05 Ianuarie 2011 / 00:00 415 accesări

Ruşii de la Alro Slatina, susţinuţi din toate puterile de „aleşii românilor” Elena Udrea, Traian Băsescu, Theodor Stolojan, plătesc la factura de energie electrică cu 200% mai puţin decât poporul consumator. Astfel, compania Alro plăteşte în prezent pe energia electrică 98 de lei/MWh în condiţiile în care pe Hidroelectrica o costă 90 de lei să producă un MWh, a anunţat zilele trecute site-ul economic MONEY.ro. E drept că Alro este un mare consumator şi e normal să plătească mai puţin decât un consumator casnic. Dar să vedem care este această diferenţă. Un cetăţean client la Enel plăteşte un MWh cu 324,7 lei fără TVA (pe factură preţul energiei este trecut în KWh). Deci practic, raportat la preţul plătit de Alro, energia electrică este mai scumpă pentru cetăţean cu peste 200%. Pe lângă valoarea MWh, triplă faţă de Alro, cetăţeanul mai trebuie să plătească zilnic încă 0,156 lei reprezentând rezervarea. De asemenea, în cazul facturii de energie electrică, în comparaţie cu Alro ar mai fi câte ceva de zis. Spre exemplu, trebuie spus că pentru energia utilizată în scop comercial acciza este de 0,5 euro/MWh, iar pentru consumatorii casnici ea este de un euro pe MWh. De ce această diferenţă între preţul plătit de consumatorul casnic şi Alro? Răspunsul e simplu: pentru cetăţean s-a făcut un coş cu preţurile la energia electrică vândută de termocentrale, hidrocentrale şi Nuclearelectrica. Iar în acest coş cea mai mare pondere o are energia de la termocentrale, care este şi cea mai scumpă. Alro în schimb ia doar de la Hidroelectrica, care este cea mai ieftină energie. Teoretic, pentru ca preţul pe KWh să scadă pentru cetăţean ar trebui ca acesta să primească mai multă energie hidro. Dar se pare că acest lucru este imposibil atât timp cât de aici ia Alro. Aşa că practic, fiecare cetăţean prin factura de energie electrică subvenţionează preţul mic plătit de Alro.



12