Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (INEP) informează cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul în străinătate anterior anului 1989 cu privire la modalitatea de comunicare a datelor de identificare cu care aceştia figurează înscrişi în evidenţe. “Orice cetăţean interesat a obţine astfel de date cu caracter personal poate depune, la sediul INEP, o cerere la care să anexeze dovada achitării taxei de verificare, precum şi un timbru fiscal în valoare de un leu. Cererea poate fi depusă direct sau prin reprezentaţii lor legali, care trebuie să prezinte, în original, împuternicirea avocaţială sau o procură specială“, precizează INEP. Achitarea taxei de verificare, în valoare de 1 leu/persoană, pentru furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, se va face la casieria INEP, strada Obcina Mare 2, sector 6 Bucureşti sau într-un cont deschis la Trezoreria sectorului 6 Bucureşti.