Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, românii se pot bucura, teoretic, de acces pe piaţa comunitară a muncii la fel ca orice alt cetăţean din statele membre. În multe state nu mai au nevoie de permis de muncă, beneficiază de asigurare medicală, primesc şomaj şi pot contribui la fondurile de pensii. Multe state europene, printre care şi Elveţia, au impus măsuri pentru limitarea fluxului de forţă de muncă din ţara noastră. Cetăţenii români care intenţionează să rămână în "Ţara Cantoanelor" pentru mai mult de trei luni trebuie să obţină autorizaţii de şedere, fie personal, fie prin intermediul angajatorului. Autorizaţiile sînt eliberate de Oficiile Cantonale pentru Migraţie, acestea putînd fi de scurtă durată (sub un an), de şedere (pînă la 10 ani), sau de stabilire definitivă (cu durată nedeterminată). Legea elveţiană spune că acela care găzduieşte un străin trebuie să declare acest lucru autorităţii competente în termen de o lună de la sosirea oaspetelui. De asemenea, străinul este obligat să anunţe imediat autorităţile cantonale sau comunale competente dacă părăsirea Elveţiei nu se poate face la termenul aprobat. Pînă la negocierea cu UE a condiţiilor de aplicare a măsurilor tranzitorii, în scopul unei extinderi graduale a liberului acces pe piaţa forţei de muncă, Elveţia aplică cetăţenilor români reglementările prevăzute pentru resortisanţii din statele terţe. Aşa se face că accesul acestora pe piaţa elveţiană a forţei de muncă este permis numai dacă sînt lucrători calificaţi în domeniile de interes pentru economie şi doar în proporţii restrînse, conform mandatului Consiliului Federal. Criteriile de admitere sînt fixate prin Ordonanţa privind limitarea numărului de străini şi precizate în Directivele privind accesul străinilor pe piaţa muncii. Admiterea se face doar dacă niciun cetăţean elveţian sau din spaţiul UE nu poate fi recrutat pentru ocuparea locului de muncă, în vreme ce angajatorul trebuie să facă dovada că nu a găsit personalul necesar în ţara sa sau în spaţiul comunitar.