Românii preferă turismul de dincolo de graniţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii preferă turismul de dincolo de graniţă

Eveniment 05 Septembrie 2009 / 00:00 492 accesări

Purtătorul de cuvînt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Traian Bădulescu, a declarat, vineri, că numărul românilor care îşi vor petrece vacanţa de iarnă în 2009 în străinătate ar putea scădea cu 10%, estimare valabilă şi pentru cei care vor opta pentru România. Reprezentantul ANAT a menţionat faptul că românii au început deja să îşi facă rezervări, în special pentru destinaţii exotice şi croaziere, pentru pensiuni rurale şi pentru destinaţii extrem de solicitate, precum Austria. Printre destinaţiile externe de iarnă se numără şi Italia, Franţa, Elveţia, precum şi Bulgaria - care cunoaşte o creştere fără precedent a cererii, în special pentru staţiunile Bansko, Pamporovo, şi constituie o alternativă la sporturile de iarnă din Austria. De asemenea, românii preferă să călătorească în sezonul de iarnă şi în Egipt, Turcia, Grecia şi Tunisia. Printre cele mai căutate oraşe europene se află Viena, Paris, Praga, Budapesta, Roma şi Barcelona. Destinaţii exotice, de lux, căutate de turiştii români sînt Republica Dominicană, Cuba, Dubai, Seychelles, Mauritius, Maldive, dar şi croaziere. Reprezentantul ANAT a precizat că, anul trecut, peste 250.000 de români şi-au petrecut vacanţa de iarnă în străinătate, 1 - 2% dintre aceştia alegînd destinaţiile exotice, numărul celor care au optat pentru România fiind de peste un milion. În ceea ce priveşte numărul de străini care vor opta pentru România în acest an, acesta va scădea şi el. Turiştii străini sînt în general individuali şi aleg ori pensiuni rurale (Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului), ori staţiuni montane sau Delta Dunării. Acesta a precizat că pentru sezonul de iarnă vor fi oferte de early booking cu reduceri. „De asemenea, şi hotelurile din zonele montane au început să introducă oferte gen „stai 7 nopţi, plăteşti 6” sau gratuitate pentru primul copil. Faţă de anul trecut, prevedem o uşoară reducere de tarife, cu pînă la 10%”, a mai spus Bădulescu. În opinia reprezentantului ANAT, cele mai căutate destinaţii pentru sezonul de iarnă 2009 - 2010 pe plan local vor fi Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Zona Bran-Moeciu, Maramureş, Bucovina şi Mărginimea Sibiului. De asemenea, mulţi români vor merge în staţiuni balneare, unde sînt preţuri ceva mai mici. Destinaţii de nişă, dar solicitate, vor fi Delta Dunării şi litoralul.

Taguri articol


12