Un grup format din 84 de cetăţeni români şi membrii lor de familie a fost repatriat, la cerere, din Fâșia Gaza şi a ajuns ieri în România, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). La solicitarea, ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, MAE a dispus efectuarea misiunilor de evacuare a grupului de cetăţeni cu două aeronave de transport de tip C 130 Hercules şi C 27 J Spartan, din dotarea Forţelor Aeriene Române, care au executat zboruri pe traseul Bucureşti-Otopeni - Aeroportul Internaţional „Queen Alia“ din Amman, Iordania, şi retur. Cetăţenii români şi familiile acestora au fost preluaţi din Fâşia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei Erez (Israel), şi au fost escortați până la Amman, tranzitând teritoriul israelian şi iordanian prin punctul de trecere a frontierei Allenby / King Hussein Bridge (Iordania), potrivit unui comunicat de ieri al MAE. Din Amman, grupul a fost îmbarcat cu destinaţia Bucureşti, fiind asistat, pe întreaga durată a operaţiunii, de echipe consulare formate din personal al misiunilor diplomatice ale României de la Tel Aviv, Ramallah, Amman, respectiv din Centrala MAE, precum şi de personal militar specializat. MAE precizează că toate costurile operațiunii de evacuare au fost suportate din bugetul instituţiei. Mulți dintre cei repatriați din Fâșia Gaza sunt femei și copii. Câțiva refugiați le-au povestit rudelor că sistemul medical din Fâșia Gaza nu mai face față numărului mare de răniți, deoarece nu există nici suficiente medicamente, nici suficienți medici. Românii repatriați locuiesc în nordul Fâșiei Gaza, zona afectată cel mai mult de bombardamentele din ultimele zile. Nu doar românii se întorc acasă. Peste 900 de cetățeni străini au cerut să fie repatriați.
Peste 100 de persoane, inclusiv copii, și-au pierdut viața de la reizbucnirea conflictului dintre Israel și palestinieni. Femeile și copiii reprezintă 30% dintre cei 172 de palestinieni care și-au pierdut viața în cele șapte zile de bombardamente aeriene israeliene în Fâșia Gaza, a relatat, ieri, DPA, citând surse palestiniene. Bilanțul morților l-a depășit pe acela al ofensivei israeliene din noiembrie 2012, când, conform grupului pentru drepturile omului B'Stelem, au fost uciși 167 de palestinieni.
APELUL LIGII ARABE Liga Arabă a cerut, ieri, comunităţii internaţionale să apere Fâşia Gaza, unde ofensiva aviaţiei israeliene s-a soldat, în şapte zile, cu moartea a peste 170 de palestinieni. Apelul Ligii Arabe intervine în condiţiile în care o reuniune de urgenţă a miniştrilor de Externe din ţările arabe a avut loc ieri seară la Cairo, în vederea stabilirii unei poziţii comune a statelor din regiune. Violenţele continuă în teritoriile palestiniene, unde armata israeliană a desfăşurat noi raiduri, în urma tirurilor cu rachetă lansate de mişcarea palestiniană Hamas. Într-un text preliminar, care va fi discutat de miniştrii de Externe ai statelor din regiune, Liga Arabă solicită acţiuni rapide pentru încetarea imediată a agresiunii israeliene în Gaza şi pentru protejarea palestinienilor. Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a cerut, duminică, ONU să plaseze oficial statul Palestina sub protecţia internaţională. Israelul continuă raidurile aeriene în Fâşia Gaza, însă nu a pus deocamdată în aplicare ameninţarea cu intervenţia terestră, în condiţiile în care apelurile internaţionale în vederea unui armistiţiu rămân fără efect în ofensiva care vizează oprirea tirurilor cu rachetă lansate de Hamas spre sudul Israelului. Pentru prima oară de la începutul operaţiunii israeliene în Fâşia Gaza, un palestinian a fost ucis ieri dimineaţă în Cisiordania, în urma unor ciocniri cu forţe ale armatei, la sud de Hebron.
DRONĂ HAMAS DOBORÂTĂ Armata israeliană a doborât un avion fără pilot lansat de mişcarea islamistă Hamas în zona litoralului israelian, în apropierea oraşului Ashdod, afirmă surse israeliene citate de ABC News. Drona, lansată din Fâşia Gaza, a fost doborâtă de armata israeliană cu o rachetă de tip Patriot, la sud de oraşul Ashdod, situat pe litoralul Mării Mediterane, în centrul Israelului. Mişcarea teroristă Hamas a anunţat că a trimis trei avioane fără pilot deasupra teritoriului Israelului, deşi armata israeliană insistă că a fost unul singur, neprecizând însă care erau capacităţile tehnice ale aparatului aerian fără pilot. Hamas a anunţat că dispune de două tipuri de avioane fără pilot - unele destinate misiunilor militare de recunoaştere, altele dotate cu armament. Organizaţia islamistă care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza a confirmat pierderea contactelor cu o dronă, explicând că aparatul viza sediul Ministerului israelian al Apărării, situat în Tel Aviv.