Românii risipesc, anual, 100 de kg de mâncare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ziua Mondială a Mediului

Românii risipesc, anual, 100 de kg de mâncare

Eveniment 04 Iunie 2013 / 00:00 361 accesări

Fiecare român aruncă, anual, aproape 100 de kilograme de mâncare, însă media alimentelor risipite în restul Europei este de 180 de kilograme pe cap de locuitor, conform statisticilor europene. De aceea, pentru anul acesta, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a ales ca Ziua Mondială a Mediului să să desfăşoare sub egida „Gândeşte. Mănâncă. Salvează”. Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului are loc în fiecare an pe 5 iunie, începând cu 1972. Logo-ul ales pentru evenimentul din acest an reprezintă, totodată, o campanie antirisipă a alimentelor şi de conştientizare a impactului pe care îl au asupra mediului alegerile de consum alimentar. În timp ce Planeta trebuie să ofere hrană pentru cele şapte miliarde de oameni, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) estimează că o treime din producţia de hrană la nivel mondial este risipită sau pierdută. Asta deşi statisticile arată că una din şapte persoane suferă de foame şi peste 20.000 de copii sub 5 ani mor zilnic din această cauză în întreaga lume. Ziua Mondială a Mediului este marcată şi la Constanţa. La nivel local, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa (APMC) organizează în perioada 4 - 8 iunie 2013, împreună cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi şcolile partenere, o serie de evenimente. Vor avea loc acţiuni de informare şi conştientizare, precum şi acţiuni de igienizare pe plajă, dar şi în rezervaţia Fântâniţa. De asemenea, vor fi organizate concursuri de desene pe teme de protecţia mediului, mese rotunde cu agenţii economici din judeţ, dar şi o paradă de tricouri pictate cu mesaje de mediu. Ziua Mondială a Mediului va fi marcată şi la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa.

Taguri articol


12