Românii „sparg“ 730 lei pe cadourile de Crăciun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Plus 12% față de 2017

Românii „sparg“ 730 lei pe cadourile de Crăciun

Economie 12 Noiembrie 2018 / 17:38 736 accesări

Românii vor aloca, în medie, pentru cadourile de Crăciun din acest an, un buget mai mare cu 12% faţă de anul anterior, respectiv circa 730 lei, arată un sondaj realizat de site-ul compari.ro. Astfel, românii plănuiesc să cumpere cadouri de Crăciun pentru nouă - zece persoane, iar faţă de media cheltuielilor de anul trecut, internauţii vor scoate din buzunar cu 76 lei mai mult. Cele mai multe cadouri vor fi destinate familiei restrânse (trei - patru persoane). Peste o treime dintre cei chestionaţi (34%) au spus că vor merge mai degrabă la sigur şi îşi vor întreba apropiaţii ce cadouri îşi doresc, 66% planifică achiziţii online de la magazine locale pentru cadourile de Crăciun, în timp ce 68% optează pentru achiziţiile clasice din centre comerciale și mall-uri. În ceea ce priveşte perioada în care românii încep să cumpere cadouri de Crăciun, cercetarea relevă că 11% dintre internauţi au făcut deja achiziţii la jumătate lui octombrie. Totodată, 37% dintre cei intervievaţi (peste 3,1 milioane persoane) vor aştepta reducerile de Black Friday, de la finele acestei săptămâni. După Vinerea Neagră, perioada de achiziţie a tuturor cadourilor poate să se întindă, pentru 80% dintre români, chiar până la ultimele zile dinaintea Crăciunului. Estimările arată că, şi anul acesta, fiecare al doilea cadou va conţine un articol de îmbrăcăminte sau un produs cosmetic; urmează jucăriile (43%), decoraţiunile interioare, articolele de bricolaj şi echipamentele casnice (37%), ceasurile, bijuteriile, accesoriile de modă (32%), smartphone-urile, tabletele şi accesoriile (27%), cărţile, filmele & muzica (23%), pantofii (21%), produsele electronice de consum (19%), electrocasnicele, obiectele casnice (17%), produsele IT (16%) şi echipamentele sportive (14%). Alte cadouri populare, mai ales în rândul internauţilor tineri, sunt produsele digitale şi abonamentele (11%), cupoanele cadou (8%), precum şi diferitele cadouri distractive (călătorii, bilete la spectacole).

Taguri articol


12