Românii, un „pericol” pentru Covasna

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ungurii trec la discriminări

Românii, un „pericol” pentru Covasna

Eveniment 02 Noiembrie 2012 / 00:00 515 accesări

DECLARAŢIE După ’90, pe la noi circula o vorbă, adaptată după modelul american, potrivit căreia „România este ţara tuturor posibilităţilor”. Dar nu în sens pozitiv, bineînţeles. Şi, pe aceste meleaguri, unde totul este permis, trăieşte de câteva sute ani o minoritate, care îşi permite să jignească tot ceea ce înseamnă românesc. După ce a reuşit, din cauza şantajului politic, să obţină zeci şi sute de favoruri, minoritatea maghiară, căci despre ea este vorba, vine acum cu una şi mai tare. Lăsând la o parte dorinţa de a obţine autonomia Ţinutului Secuiesc, politicienii Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) aduc o nouă jignire poporului român. Într-o declaraţie dată presei, preşedintele PPMT Covasna, Nemes Elod, a afirmat că nu există „pericolul” ca în Colegiul 1 din Sfântu Gheorghe mandatul de deputat să fie câştigat de un candidat român, aşa cum susţinea preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad. Culmea este că, în viziunea acestui minoritar, care până nu demult ne acuza de discriminare, candidatura unui român într-un ţinut românesc, chiar dacă este populat în majoritate de etnici maghiari, a ajuns să fie considerată un „pericol”.

CONTRAZICERI În altă ordine de idei, Nemes Elod a afirmat că PPMT nu participă la alegeri împotriva UDMR. „Orice vot dat pentru PPMT este un vot dat pentru autonomie”, a afirmat liderul PPMT Covasna. Liderul PPMT a spus că, în 2008, Legea electorală, cunoscută şi ca „Lex UDMR”, a fost votată pentru a asigura prezenţa UDMR în Parlament prin pragul alternativ, în cazul în care nu ar atinge pragul electoral de cinci la sută. „Deci, UDMR va face parte din legislativ, întrebarea fiind dacă, prin PPMT, va fi prezentă şi o forţă maghiară autonomistă?”, a spus Nemes. Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţinea că municipiul ar putea da, pentru prima dată în 23 de ani, un deputat român, din cauza PPMT, care a desemnat un candidat în Colegiul 1, voturile maghiarilor împărţindu-se astfel între doi candidaţi, cel al UDMR şi cel al PPMT.



12