Romanul „Apropierea\", subiectul unui film al lui Tudor Giurgiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Romanul „Apropierea\", subiectul unui film al lui Tudor Giurgiu

Cultură 09 Februarie 2011 / 00:00 536 accesări

Cartea „Apropierea\", de Marin Mălaicu-Hondrari, apărut anul trecut, la Editura „Cartea Românească\", va sta la baza unui film pe care îl va realiza regizorul Tudor Giurgiu, autorul urmând să scrie el însuşi scenariul. Scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari a declarat că va începe să scrie scenariul în luna mai, filmările urmând să înceapă, cel mai probabil, în 2012.

„S-a întâmplat ca regizorul Tudor Giurgiu să dea peste o cronică a romanului, apărută în Dilema veche şi scrisă de criticul literar Marius Chivu. În acea cronică, criticul cita destul de generos din carte. Regizorului i s-au părut interesante fragmentele, apoi şi-a procurat cartea, a citit-o şi i s-a părut foarte filmică. Mi-a trimis un email la un moment dat şi mi-a spus că vrea să facă un film. A durat vreo două luni până ne-am văzut. Ne-am întâlnit la Cluj, anul trecut, în decembrie, şi am stat de vorbă aşezat despre proiectul lui\", a spus Marin Mălaicu-Hondrari.

Potrivit scriitorului, regizorul Tudor Giurgiu a înaintat deja Consiliului Naţional al Cinematografiei „un fel de sinopsis\" al unui scenariu. „Voi scrie scenariul. Este dorinţa regizorului. El crede că aş fi printre cei mai indicaţi să facă acest lucru, pentru păstrarea atmosferei din carte. Eu mă voi apuca de scenariu din mai. Până atunci, va trebui să termin de tradus ultima carte a lui Mario Vargas Llosa, fiindcă am un angajament cu o editură\", a declarat scriitorul. El a explicat că nu a mai scris niciodată un scenariu de film, dar regizorul s-a oferit să-l ajute. „Tudor Giurgiu mă va ajuta, eu nu am scris în viaţa mea un scenariu. E cu totul altceva decât să scrii proză sau poezie\", a adăugat Marin Mălaicu-Hondrari. Scriitorul a spus că, în carte, pe care o consideră un roman de dragoste, a încercat să surprindă şi problemele românilor din Spania.

Marin Mălaicu-Hondrari a menţionat că nu s-a gândit nici măcar la un nume al filmului şi nu ştie dacă regizorul va dori să păstreze numele cărţii. „Încă nu ştiu cum se va numi. „Apropierea” este o carte care mi-a adus foarte multe bucurii. Eu credeam că am scris o carte pentru un public mult mai restrâns, pentru oameni care citesc de la un anumit nivel în sus, chiar pentru scriitori, dar s-a dovedit a nu fi aşa şi este foarte bine că m-am înşelat. Este un roman de dragoste. Toate personajele se apropie unele de altele prin literatură, prin poezie\", a spus Marin Mălaicu-Hondrari.

Taguri articol


12