Românul are bani, așa că mănâncă mai mult

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românul are bani, așa că mănâncă mai mult

Economie 08 Mai 2016 / 16:44 549 accesări
Vânzările de alimente au crescut cu circa 20%, în primele luni ale anului

Vânzările de alimente au crescut cu circa 20%, în primele luni ale anului

Vânzările de alimente au crescut în primele luni ale anului cu circa 20%, însă ritmul ar putea să se tempereze în a doua parte a anului, când baza de comparaţie va fi aceeaşi, respectiv TVA de 9%. „Vedem creşteri puternice şi în 2016. Toate segmentele sunt pe plus, iar creşterea economiei în ansamblul său îşi spune cuvântul. Bineînţeles că au ajutat şi reducerea TVA şi creşterea salariului bugetarilor“, spune proprietarul Cris-Tim, Radu Timiș. În opinia lui, din iunie, avansul s-ar putea tempera, însă creşterea salariului minim de la 1.050 la 1.250 lei, începând cu 1 mai 2016, ar putea să reprezinte un nou impuls pentru consum - „Lumea va continua să consume. Nu prea mai există tentaţia de a pune banii la bancă, pentru că nu se mai oferă dobânzi care să convingă (câștigul real este chiar negativ, la multe bănci). Așa că mizăm pe un avans cu două cifre“. Per ansamblu, consumul din România a crescut cu aproape 20%, în intervalul ianuarie - martie, comparativ cu primul trimestru din anul precedent, avansul fiind susţinut în principal de măsurile de relaxare fiscală, precum reducerea cotei generalizate a TVA, de la 24 la 20% începând cu 1 ianuarie, şi de majorarea salariilor bugetarilor. TVA la alimente este încă de anul trecut la 9%.

Taguri articol


12