După calvarul trăit în cele aproximativ patru luni de captivitate, întoarcerea acasă i-a adus mari dezamăgiri navigatorului român de pe „MV Rim”. Teofil Creţu s-a aflat, zilele acestea, la Constanţa, pentru a discuta cu armatorul navei „MV Rim”, Mustafa Rami, despre drepturile salariale pe care bărbatul nu le-a mai primit din noiembrie 2009. „Mi-a spus că, momentan, nu are bani şi că trebuie să vorbească cu asociatul lui. Mi-a cerut să mai aştept câteva zile până rezolvă problema”, a spus Teofil. El a precizat că va aştepta răspunsul armatorului, dar că este decis ca, în cazul în care acesta nu-i va plăti salariul, să facă tot posibilul pentru a recupera ceea ce i se cuvine. „Nu am cerut nimic în plus, doar salariul care mi se cuvine. Am fost rănit şi nu am nici măcar bani pentru a-mi schimba pansamentul. Voi mai aştepta câteva zile, dar dacă nu se rezolvă nimic voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a-mi obţine salariul”, povesteşte, dezamăgit, Teofil. Bărbatul a făcut parte din echipajul navei „MV Rim”, alături de nouă sirieni, care a fost capturat, pe 2 februarie, de piraţii somalezi, în dreptul Golfului Aden. Pe toată durata captivităţii, navigatorii au trăit sub imperiul terorii. Una dintre situaţiile tensionate de la bordul navei a avut loc după prima lună de captivitate, când apa potabilă din rezerva navei s-a terminat. Majoritatea navelor au aparate de desalinizare la bord (care pot fi folosite pentru a transforma apa de mare în apă potabilă). „Pentru că nava noastră trebuia dusă al casat, în afară de aparatura de navigaţie, nu aveam nimic la bord. Când s-a terminat apa potabilă, piraţii au început să ne întrebe de aparatul de desalinizare. Le-am zis că nu avem şi parcă au înnebunit”, îşi aminteşte Teofil.
ŢINTA PIRAŢILOR. Piraţii l-au luat pe inginerul mecanic, l-au dus pe punte şi l-au legat la mâini şi la picioare cu un lanţ de pe vapor şi cu lacăte. L-au lăsat acolo până la căderea nopţii, când l-au dezlegat şi l-au lăsat să se întoarcă lângă ceilalţi membri ai echipajului. „Într-o altă zi, s-a stricat generatorul. Unul dintre piraţi mi-a zis să mă duc să chem inginerul mecanic să-l repare. I-am zis imediat şi m-am întors cu spatele să plec pentru a-l chema. Mi-a ţipat „ACUM!” şi a început să tragă după mine. Gloanţele lui au spart un geam al navei”, mai povesteşte navigatorul român. Piraţii ştiau exact cum să facă un om să cedeze. În urma unor zvonuri potrivit cărora arma ar fi transfortat arme, piraţii au luat un marinar sirian de aproximativ 60 de ani, l-au dus pe punte, i-au ordonat să se întindă pe burtă şi au început să tragă în punte, la doar un metru de capul acestuia. „Pentru că nu le-a zis ce voiau să audă, că transportăm arme, l-au legat cu o parâmă de mâini şi de picioare şi au început să îl scufunde în mare şi să îl scoată. Asta a fost atmosfera pe navă. Focurile de armă erau ultimul lucru pe care îl auzeam când ne culcam şi primul lucru pe care îl auzeam când ne trezeam”, spune Teofil. În ciuda faptului că a reuşit să-şi salveze colegii (deşi fusese rănit în altercaţia cu piraţii), cârmind nava către forţele militare NATO, acum, navigatorul este nevoit să se târguiască cu armatorul pentru a-şi primi salariul.