ROMATSA a refuzat ajutorul Armatei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragedia din Apuseni, provocată de orgolii criminale!

ROMATSA a refuzat ajutorul Armatei!

Eveniment 06 Februarie 2014 / 00:00 1028 accesări

Noi dovezi, năucitoare, ale incompetenţei autorităţilor care ar fi trebuit să salveze vieţi şi n-au făcut-o întregesc, oficial, tabloul tragediei din Apuseni. Vă reamintim că, zilele trecute, reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) incriminau pe toată lumea, declarând că cei doi medici, tulburaţi sever, le-au dat, în loc de coordonate, data şi ora de pe display-ul telefonului mobil. Această explicaţie a venit după una şi mai fantastică, potrivit căreia superinformaţia STS livrată salvatorilor, care stabilea zona de căutare la 200 km pătraţi în munţi, a fost „bună”. Vocile mass-media şi ale românilor s-au indignat şi au cerut să le fie spus adevărul, pentru ca vinovaţii să plătească. STS s-a pitit sub marea umbrelă prezidenţială, de unde, prin glasul preşedintelui Băsescu, a grăit, lăsând uluită întreaga opinie publică de pe mapamond (jurnaliştii de la „Washington Post“ se întrebau, retoric, de ce avem şapte servicii secrete, în condiţiile în care pe noi nu ne ameninţă nimeni, şi cum acestea nu au reuşit să intercepteze semnalele unor telefoane mobile şi ELT-ul unui avion - n.r.) şi, probabil, şi din celelalte galaxii: nu au putut intercepta semnalele telefoanelor mobile pentru că sistemul în care românii au băgat peste 300 milioane de euro nu funcţionează decât în reţele de telefonie fixă?!!

VINOVAŢI? CA ÎNTOTDEAUNA, CEI FĂRĂ DE VINĂ! Mai mult, singurii vinovaţi pentru neinterceptarea „bună” sunt cei doi medici care au luat legătura cu serviciile, mai spun cei de la STS, pentru că dr. Zamfir a refuzat să le dea coordonatele GPS (?!), iar dr. Ianceu... nici nu a vorbit cu ei. Incredibil, dar adevărat, şi asta în ciuda declaraţiilor celorlalte instituţii şi a convorbirilor, care au fost înregistrate şi pe care STS nu are niciun interes să le desecretizeze. În această mare de dezinformare, aroganţă, incompetenţă, prostie şi (mai nou) frică de asumare, apare raportul Ministerului Transporturilor MT, care - surpriză! - contrazice serviciul special al preşedintelui şi demonstrează că este exclusiv vina STS, care AVEA COORDONATELE GPS de la medicul Zamfir, care le comunicase ISU Alba! În raportul MT se arată clar că angajaţii ROMATSA nu au ştiut să interpreteze coordonatele primite de la 112 (serviciu aflat în subordinea STS - n.r.), spunând că respectivele coordonate nu le sunt “familiare”. Documentul arată că, la trei ore de la prăbuşire, angajatul turnului de control cerea ajutor celor de la ISU pentru a afla şi, apoi, pentru a decripta datele. Şi asta cu toate că ROMATSA se ocupă, în mod normal, cu transformarea coordonatelor, formate din cifre, în minute şi secunde, pentru a afla latitudinea şi longitudinea (la un banal search pe Google, oricine poate face asta în câteva secunde, nu trebuie să fii angajat ROMATSA, plătit cu 18.000 de lei lunar). Raportul mai arată că a durat mai multe zeci de minute până când coordonatele au fost descifrate de cei de la ROMATSA. Oricum, dacă vă întrebaţi cine este vinovatul de serviciu în raportul ROMATSA, aflaţi că... tot medicul Zamfir! ROMATSA îl acuză pe doctor că din cauza şocului suferit nu a dat date complete, adică acele coordonate pe care ei n-au reuşit să le interpreteze.

AUTOSUFICIENŢĂ CRIMINALĂ Mai mult decât atât, o nouă “ispravă” iese la iveală odată cu acest raport: ROMATSA a refuzat să primească ajutorul Armatei, un ajutor care, cu siguranţă, s-ar fi dovedit extrem de util şi poate chiar ar fi salvat vieţile pilotului Adrian Iovan şi a Aureliei Ion. Potrivit reprezentanţilor Statului Major General, aceştia au sunat la centrul de comandă şi s-au oferit să le pună la dispoziţie mijloace de salvare, dar ROMATSA le-a spus că SMURD are deja un avion trimis în zonă şi că nu mai au nevoie de ajutor. Pentru a se disculpa, instituţia susţine acum că nu avea atribuţii pentru a cere ajutorul Armatei, iar acest lucru ar fi trebuit făcut de către cei care au coordonat operaţiunile de salvare. Doar o nouă dovadă că birocraţia poate ucide?

Pentru că pare greu de crezut, prezentăm mai jos, discuţia dintre Statul Major General şi ROMATSA (sursa: Raport ROMATSA, preluat de Antena 3):

“Statul Major General (SMG): De la SMG sunt

Angajat ROMATSA: (se prezintă)

SMG: Am o rugăminte... Mi-a ordonat şeful SMG să mă interesez în legătură cu acest BN2, dacă dvs., care coordonaţi căutarea şi salvarea, aveţi nevoie de mijloace şi ce anume.

Angajat ROMATSA: Vă dau supervizorul de sală.

Supervizor ROMATSA: Am înţeles că a decolat deja SMURD-ul, să îi caute, şi au poziţia lor undeva între Beliş şi Scărişoara, pe un drum naţional. Acolo au aterizat şi trăiesc toţi, dar cu...

SMG: Am înţeles, am înţeles. Dacă e nevoie de ceva, vă rog, sunt colegii de la Autoritatea Aeronautică Civilă, ştiu numărul nostru, fetele de la programări, de la survol.

Supervizor ROMATSA: Da, mulţumesc”.

Aşa se termină conversaţia care ar fi putut salva, cu siguranţă, vieţi, deoarece resursele umane şi materiale enumerate de reprezentantul SMG sunt printre cele pe care nici ROMATSA, nici ISU, nici STS nu le-au luat în considerare. Cu alte cuvinte, deşi am fost sunaţi şi întrebaţi dacă avem nevoie de ajutor, dăm informaţia INCORECTĂ potrivit căreia SMURD-ul este deja acolo, fără să ştim CU ADEVĂRAT dacă e aşa, şi spunem că nu mai avem nevoie de nimic. Cuvintele care ar putea categorisi asemenea inconştienţă, sensurile lor, se pierd în supa grotescă a insuficienţei şi dispar, lăsând în urmă doar grimase agonice: cum e cu putinţă să te joci aşa cu vieţile unor oameni? Nu mai comentăm!

Întrebat ieri despre posibilitatea ca Armata să fi putut supraveghea pe radar traseul avionului până la prăbuşire, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a răspuns: „Într-adevăr, sunt două tipuri de sisteme. Unul tridimensional, FPS-ul, care asigură monitorizarea spaţiului aerian de la înălţimi de la 1.500 metri în sus. Oricum, şi ROMATSA, şi Armata au imaginea aeriană reală, la zi. Cum e firesc, pentru acoperirea unor necesităţi de siguranţă naţională, de apărare naţională, Armata a achiziţionat şi alte sisteme care să asigure supravegherea înălţimilor sub 1.500 de metri. Nu cred că se întâmplă până la firul ierbii şi nu ştiu unde sunt localizate, acesta este un alt aspect“. Potrivit acestuia, şefii structurilor asupra cărora se exercită controlul parlamentar al Comisiei pentru Apărare din Senat - Interne, Apărare şi STS - vor fi audiaţi în legătură cu accidentul aviatic din Apuseni. „Senatorii au fost de acord ca în proxima şedinţă a Comisiei să facem o analiză a cadrului legal care să asigure intervenţia coordonată a instituţiilor statului cu atribuţii de căutare-salvare şi apoi să stabilim un program de audieri“, a spus acesta.

Toţi cei care nu şi-au făcut treaba în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni vor ajunge în faţa procurorilor militari, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba Iulia şi-a declinat competenţa, spunând că ar putea fi şi miniştri vinovaţi pentru urmările accidentului. Până acum, în dosarul tragediei aviatice din Apuseni au fost audiaţi 29 de martori şi cei cinci supravieţuitori. De pe patul de spital, copilotul le-a dictat anchetatorilor tot ce-şi aminteşte, pentru că nu poate să scrie. Reamintim că epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ şase ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional „Munţii Apuseni“ şi localnici. Mare parte din timp, aceştia au orbecăit prin Munţii Apuseni, potrivit coordonatelor neglijenţei criminale ale STS şi ROMATSA.

STS TRECE LA MAI Guvernul a avizat favorabil proiectul de lege prin care STS este reorganizat într-un departament care va funcţiona în structura Ministerului de Interne. Avizul a fost acordat în şedinţa de ieri a Executivului. Reamintim că premierul Victor Ponta a anunţat, după şedinţa de duminică a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, că USL va iniţia un proiect de lege prin care STS va trece la Ministerul de Interne şi în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, adică a secretarului de Stat Raed Arafat.

Dacă vă întrebaţi ce fac, în acest context, puţinii pedelişti rămaşi în partid, vă anunţăm că, după ce au tăcut mâlc întreaga perioadă de la căderea avionului şi până în prezent, ieri, potrivit ordinului de zi pe unitate, au cerut şi ei... nu se ştie exact ce... o analiză a modului în care a fost gestionat accidentul... ceva... În aceeaşi oală intră şi Traian Băsescu, care nu ştie numele celor doi morţi şi le spune „oamenii ăia”. Ar trebui să le reţină măcar numele, căci „oamenii ăia” au murit din cauza celui pe care el îl susţine sus şi tare, şeful STS, generalul Marcel Opriş.



12