Listarea la bursă a producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaş va fi derulată până la sfârşitul lui martie 2013, cu aproape şase luni întârziere faţă de programul iniţial, după ce un consultant va evalua rezervele de gaze ale companiei de stat, potrivit memorandumului de politici fiscale şi economice asumat de Guvern în faţa Fondului Monetar Internaţional. Consorţiul format din Goldman Sachs, Erste, BCR, Raiffeiesen Capital&Investment (RCI) va intermedia oferta prin care 15% din acţiunile Romgaz vor fi plasate pe Bursa de la Bucureşti. În acelaşi timp, transportatorul naţional de gaze Transgaz Mediaş va derula, la mijlocul lui septembrie, o ofertă publică secundară pentru vânzarea pe bursă a încă 15% din acţiunile companiei. Operaţiunea era programată iniţial pentru finele lui iunie, dar a fost amânată din motive tehnice. (P.N.)