Numeroşi etnici romi, inclusiv români, s-au instalat pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysees, profitând de faptul că pot obţine venituri mari cerându-le bani turiştilor străini, informează cotidianul „France Soir” în ediţia electronică. „Turiştii sigur nu se aşteaptă ca, plimbându-se pe cel mai frumos bulevard din lume, între staţia Franklin-Roosevelt şi Piaţa Etoile, să întâlnească atâta mizerie. În faţa vitrinelor Vuitton sau luxosului magazin Georges V, în zona galeriilor Arcades şi pe străzile adiacente sunt zeci de romi veniţi să profite de vadul turistic, după care seara se întorc în suburbia Montreuil. Tot acolo sunt şi numeroase persoane fără adăpost, care stau permanent în zonă. Foarte numeroşi, aproximativ 1.500”, notează „France Soir”. Printre persoanele instalate pe Champs-Elysee se numără şi români. Unul dintre ei este Nicolae. Bărbatul, descris ca având alura unui brahman indian, cu barbă gri bine aranjată, degajând un calm şi un ascetism rar întâlnite în această zonă, doreşte să se converseze cu reporterii „France Soir”, însă ştie doar limba română. El încearcă totuşi să ofere detalii despre viaţa de zi cu zi. Locuieşte într-un cort, „lucrează” de la ora 19 la 1.00 noaptea, are soţie, numeroşi copii.
Reportajul France Soir a fost realizat pe fondul polemicilor declanşate de măsurile propuse de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, împotriva romilor. Săptămâna trecută, Nicolas Sarkozy a convocat o reuniune specială pentru a examina problemele puse de comportamentul unora dintre romi şi nomazi, după violenţele petrecute într-o localitate din centrul Franţei. La rândul său, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, le-a cerut partenerilor europeni, începând cu ţările de origine, să se mobilizeze pentru integrarea romilor, la încheierea unei întâlniri cu asociaţiile. Autorităţile de la Paris preconizează în special desfiinţarea, în decurs de trei luni, a jumătate din cele 600 de tabere ilegale înregistrate şi repatrierea aproape imediată către România şi Bulgaria a celor care au comis infracţiuni. Subliniind că Franţa construieşte un parteneriat cu oficialii de la Bucureşti şi că nu foloseşte un mod acuzator, Pierre Lellouche a salutat din nou nominalizarea, în România, a unui ministru care să se ocupe de reintegrarea romilor.
Situaţia romilor, marginalizaţi în nuemeroase ţări din UE, se va putea ameliora doar dacă aceştia vor face politică, a apeciat marţi Rudolf Sarkoezi, un reprezentant al romilor din Austria, unde comunitatea se bucură de un statut de minoritate protejată. „Vorbim despre 12 milioane de romi în Europa, dar ei nu există din punct de vedere politic. Romii sunt capabili să facă politică”, a subliniat Rudolf Sarkoezi, oficialul cu cel mai înalt rang care reprezintă etnia pe lângă Guvernul austriac. Cei aproximativ 25.000 de romi din această ţară sunt consideraţi din 1993 o minoritate protejată, la fel ca minorităţile slovenă, cehă, ungară şi croată, de pe vremea fostului Imperiu austro-ungar. Majoritatea acestora trăiesc în estul Austriei, unde primii romi s-au instalat încă de la sfârşitul secolului al XV-lea.