Reîntoarcerea Italiei lui Berlusconi la fascismul lui Mussolini a declanşat o adevărată dispută în întreaga Europă. Pe lîngă criticile Bruxelles-ului faţă de noul model social impus de Roma, dar şi protestul intelectualilor din Peninsulă pentru metoda barbară a amprentării romilor, organizaţiile nonguvernamentale (ONG) româneşti şi-au arătat indignarea pentru revenirea la practicile Holocaustului. În acest sens, voluntarii Asociaţiei “Roma Access Tomis” Constanţa au strîns, în cadrul unei campanii derulate în staţiunea Mamaia, peste 1.200 de semnături şi amprente pe care intenţionează să le trimită Executivului italian. Potrivit reprezentantului “Roma Access Tomis”, Tina Tiţa, acţiunea a fost începută în solidaritate cu campania “Pune-ţi amprenta”, iniţiată de un post naţional de televiziune împreună cu mai multe ONG-uri. Aceasta a precizat că organizaţia a iniţiat în judeţul Constanţa o campanie similară, sub sloganul “Pune-ţi amprenta, afirmă-ţi demnitatea de a fi român!”. Timp de două zile, într-un cort amenajat la intrarea în staţiunea Mamaia, voluntarii organizaţiei au adunat semnături şi amprente simbolice de la peste 1.200 de cetăţeni români, în semn de solidaritate cu conaţionalii discriminaţi în Italia. “Semnăturile strînse la Constanţa vor fi trimise guvernului italian împreună cu o scrisoare de protest în care Roma Access incriminează practicile fasciste ale guvernului Maroni”, a spus Tiţa. Cu tot efortul organizaţiei constănţene, europarlamentarul PNL Renate Weber a declarat că nu este suficient ca autorităţile italiene să respingă acuzaţiile de rasism “cu vorbe”, ci trebuie să-şi dovedească intenţiile prin fapte, motiv pentru care ar trebui să pună capăt măsurilor de amprentare a romilor. “Nu-i suficient să dezminţi acuzaţiile de rasism cu vorbe. Trebuie să dovedeşti prin fapte că nu este aşa. Iar ca să dovedească, autorităţile italiene ar trebui să pună punct acestor măsuri. Cît priveşte comentariile diferiţilor miniştri italieni, cum că ziua în care Parlamentul European a adoptat rezoluţia privitoare la amprentarea romilor ar fi o zi neagră pentru UE, aş vrea să spun că da, a fost o zi neagră, însă pentru istoria Italiei”, a mai declarat Renate Weber.