Romii din Transilvania vor candidat propriu la europarlamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Romii din Transilvania vor candidat propriu la europarlamentare

Politică 18 Decembrie 2018 / 17:33 594 accesări

Reprezentanţii mai multor organizaţii ale romilor din Transilvania au decis, marţi, să aibă un candidat propriu la alegerile europarlamentare de anul viitor. Ei se gândesc fie la un loc eligibil pe lista unui partid românesc, fie la un candidat independent, transmite corespondentul MEDIAFAX. Reprezentantul organizaţiilor romilor din Ardeal, Aurel Pascu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că problemele etniei rome trebuie aduse, astfel, la cunoştinţa Uniunii Europene. „Cu ocazia sărbătoririi, marţi, a Zilei minorităţilor naţionale din România, mai multe organizaţii ale romilor din Ardeal au luat o decizie istorică pentru etnia romă, şi anume să aibă un candidat la alegerile europarlamentare de anul viitor. Este firesc ca romii să aibă un reprezentant în Parlamentul European, deoarece există probleme ale comunităţii romilor care trebuie aduce la cunoştinţa Uniunii Europene. În cei 29 de ani care au trecut de la Revoluţie, romii au primit doar promisiuni. În prima fază, vom avea negocieri cu partidele din întreg spectrul politic românesc pentru a desemna un reprezentant al etniei pe un loc eligibil pe listele lor, iar în cazul în care discuţiile vor eşua, vom avea un candidat independent al romilor la PE”, a spus Pascu. Organizaţiile care susţin un candidat rom la alegerile europarlamentare sunt Gipsy Media, Fundaţia Roma Umanitate, Centrul Creştin al Romilor din Transilvania, Fundaţia Sindy Humanitas, Centrul de Incluziune a Romilor din Regiunea de Nord-Vest, Partidul Creştin al Romilor.



12