Rompetrol cere despăgubiri de la stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rompetrol cere despăgubiri de la stat

Economie 07 August 2010 / 00:00 439 accesări

Grupul Rompetrol informează că s-a depus, vineri, o plângere la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) privind abuzurile repetate ale reprezentanţilor autorităţii statului şi depăşirea flagrantă a atribuţiilor conferite de lege, de la impunerea derulării ofertei publice pentru Rompetrol Rafinare şi până la recenta ordonanţă de suspendare a drepturilor aferente calităţii de acţionar majoritar. TRG solicită o despăgubire financiară de 50 milioane dolari pentru prejudiciul cauzat de emiterea acestei ordonanţe, prioritatea fiind ca justiţia să recunoască abuzurile repetate asupra Rompetrol. Grupul arată că, în acord cu prevederile legale, s-a solicitat emiterea în regim de urgenţă a unui decizii referitoare la anunţul de retragere a acţionarilor Rompetrol Rafinare, depus de TRG - The Rompetrol Group N.V. pe 13 mai, pe fondul finalizării ofertei publice de preluare. În urma ofertei, participaţia Grupului s-a majorat de la 75,99%, la 98,63% din acţiunile Rompetrol Rafinare. De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a contestat la Tribunalul Constanţa majorarea de capital social de la Rompetrol Rafinare (RRC), de 450 milioane lei. „Finanţele au depus în această săptămână la Tribunalul Constanţa o contestaţie privind AGA din iunie de la Rompetrol Rafinare, au contestat majorarea de capital social”, au afirmat surse din capital. Contestarea majorării de capital este o nouă mişcare pe care Ministerul Finanţelor Publice o face împotriva The Rompetrol Group, după ce anterior a solicitat CNVM blocarea delistării Rompetrol Rafinare.



12