Rompetrol draghează danele din portul Midia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rompetrol draghează danele din portul Midia

Justiție 29 Decembrie 2011 / 00:00 546 accesări

Grupul Rompetrol, prin Midia Marine Terminal, va realiza, în perioada ianuarie -iunie 2012, lucrări de dragare a danelor din portul Midia, pentru facilitarea tranzitului vaselor petroliere. Valoarea lucrărilor este estimată la 2,8 milioane dolari. „Proiectul face parte din strategia Rompetrol de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane tone, care se va finaliza în 2012”, a declarat directorul general al Midia Marine Terminal, Ioan Tăuş. Lucrările de dragare vor fi realizate în parteneriat cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) şi vor permite acostarea în danele operate de companie a navelor maritime cu o capacitate mai mare de 10.000 tdw şi a barjelor de tip tanc, de maximum 2.000 tdw. În ultimii trei ani, 1.168 nave au tranzitat cele 7 dane operate de Rompetrol Rafinare, prin care se asigură o parte din necesarul de materii prime. În 2011, volumul produselor tranzitate s-a ridicat la 1.250.000 tone.

Taguri articol


12