Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare a convocat acţionarii la 30 septembrie pentru a decide conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate de la stat şi majorarea capitalului social al companiei cu valoarea acestora. Suma maximă cu care capitalul ar urma să fie majorat este echivalentul în lei al sumei de 517 milioane euro, adică valoarea tuturor obligaţiunilor emise de Rompetrol Rafinare la 2003, se arată într-un convocator transmis Bursei de Valori Bucureşti. Conducerea companiei menţionează că valoarea va fi modificată în funcţie de eventuale răscumpărări realizate de Rompetrol până la 30 septembrie. Rompetrol Rafinare a răscumpărat deja, la 9 august, obligaţiuni în valoare de 54 milioane euro de la stat, printr-un credit de la acţionarul majoritar. Totodată, compania a strâns de la acţionari în perioada iulie-august 329,49 milioane lei printr-o majorare de capital, banii fiind destinaţi rambursării unei părţi din obligaţiuni. Majorarea de capital a fost, însă, contestată de Ministerul Finanţelor Publice, care a pierdut la începutul săptămânii primul proces, la Tribunalul Constanţa.