Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva va disponibiliza în acest an circa 1.000 de angajaţi în urma retrocedării unor suprafeţe forestiere şi a reorganizării unor activităţi. \"Măcar de-ar fi numai 1.000. S-ar putea să fie şi mai mulţi\", a declarat directorul general al RNP, Florian Munteanu. El a arătat că există un proiect de act normativ privind prelungirea pentru încă doi ani, respectiv 2009 şi 2010, a unei legi care prevede măsuri sociale pentru angajaţii disponibilizaţi. Proiectul de act normativ pentru modificarea legii privind măsurile de protecţie socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei prevede modificarea termenului de finalizare a programului de restructurare, de la sfîrşitul primului trimestru al anului 2007, la finele anului 2010. Romsilva a disponibilizat 798 de salariaţi în 2006, 1.075 de angajaţi anul trecut şi estima că va concedia alţi 550 de oameni pînă la finalul lui 2008. Ceilalţi 1.817 salariaţi urmează să fie concediaţi în 2009 şi 2010, pînă la finalizarea restituirii pădurilor către foştii proprietari. Cît priveşte situaţia pădurilor, Florian Munteanu a declarat că circa 60.000 de hectare de pădure sînt în litigiu privind retrocedarea. \"Este vorba mai ales de imobiliarişti care au cumpărat drepturi litigioase şi acum se străduiesc să obţină dreptul de proprietate\", a spus el. Şeful RNP a adăugat că \"fărădelegile guvernează, nu în puţine locuri\", restituiri de păduri către persoane care nu au niciun drept. \"Nu există vreun judeţ unde să nu opereze grupuri de interese, ca să le zic aşa, pe piaţa imobiliară forestieră. Probabil nu s-a reuşit să se facă şi din pădurile României ceea ce s-a făcut din terenurile agricole din fostele CAP-uri datorită purităţii corpului silvic\", a afirmat Munteanu. Chiar dacă îşi propune pentru acest an afaceri de 1,15 miliarde de lei, Romsilva vrea să acceseze fonduri UE de 220 milioane de euro pentru drumuri forestiere şi parcuri naturale. Munteanu a explicat că anul trecut nu a fost realizat programul de împăduriri, însă, pentru următorii patru ani, România are sarcina să crească suprafaţa fondului forestier cu 3%. Regia vrea să împădurească şi suprafeţe aflate în prezent în afara fondului forestier, prin preluarea unor terenuri degradate de la Agenţia Domeniului Statului. Totodată, vor fi redimensionate pepinierele silvice, întrucît în prezent există puieţi doar pentru împădurirea a 9.000 de hectare.