Ronaldinho și-a anunțat retragerea din activitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ronaldinho și-a anunțat retragerea din activitate

Sport 17 Ianuarie 2018 / 18:12 1088 accesări

Fotbalistul brazilian Ronaldinho s-a retras oficial, anunțul venind din partea fratelui acestuia, care îi este și agent. „S-a oprit! S-a terminat! Vrem să organizăm un eveniment fastuos după Campionatul Mondial din Rusia. Vrem să organizăm meciuri de retragere în Brazilia, Europa și Asia, poate în august. Ne gândim să aranjăm ceva și cu echipa națională. Vom avea un program pentru toate. Ştim acum de trei jocuri, primul urmând a fi în Mexic, pe 1 martie. Faptul că Ronaldinho a fost ambasadorul Barcelonei timp de zece ani înseamnă foarte mult”, a declarat Roberto Assis pentru O Globo. În decembrie, Ronaldinho susținea că vrea să mai îmbrace o dată tricourile fostelor echipe, iar apoi să se concentreze fie pe proiectele muzicale, fie pe școala sa de fotbal.

Ronaldinho s-a născut pe 21 martie 1980, la Porto Alegre, unde a și început fotbalul, la Gremio. În 2001 a plecat la PSG, iar apoi a urmat cea mai bună perioadă a carierei, cea de la FC Barcelona, unde a stat cinci ani. A ajuns în 2008 la AC Milan, unde a avut doi ani și jumătate mai puțin satisfăcători. Apoi s-a întors în Brazilia, în 2011, la Flamengo. Un an mai târziu, a trecut la Atletico Mineiro, cu care a câștigat Copa Libertadores. După această aventură, Ronaldinho a evoluat pentru un sezon (2014-2015) la Queretaro, în Mexic. În 2015 a ajuns la Fluminense, unde a jucat șapte meciuri în campionat și de care s-a despărțit în septembrie 2015, după trei luni. Din 2016 nu a mai jucat la niciun club profesionist, ajungând la concluzia, în urmă cu câteva luni, că este „prea bătrân” pentru a mai juca fotbal. De atunci, Ronaldinho se află într-un tur al lumii, participând la diverse evenimente speciale.

Ronaldiho a câștigat o mulțime de trofee. Cu PSG a câștigat Cupa UEFA Intertoto, iar cu Barcelona a luat două titluri, două Supercupe ale Spaniei și Champions League. Cu AC Milan a fost campion al Italiei, iar cu Atletico Mineiro și-a trecut în palmares Copa Libertadores și Recopa Sudamericana.

Cu naționala Braziliei, fostul câștigător al Balonului de Aur din 2005 a obținut Copa America, titlul mondial, Cupa Confederațiilor și CM Under-17. Pentru Seleção a bifat 98 de meciuri și a marcat de 33 de ori. Ronaldinho este, din 2017, ambasador al Barcelonei.



12