Lucrurile păreau să intre în normal pentru Ronnie Wood, după ce s-a cuplat cu brazilianca Ana Araujo, de 30 de ani. Dar iată că nu a fost deloc aşa. Antrenoarea de polo a fost dusă de urgenţă la spital după o ceartă puternică pe care a avut-o cu membrul trupei Rolling Stones. Motivul pare să fie fosta iubită a rocker-ului, rusoaica Katia Ivanova. Surse spun că neînţelegerea a izbucnit de la o fotografie a fostei chelneriţe, pe care Ronnie Wood încă o mai ţinea acasă la el. „O ambulanţă a sosit, iar echipajul a intrat în casa lui Ronnie. Au ieşit cu Ana şi au plecat în viteză”, a declarat un martor. Incidentul a avut loc weekend-ul trecut şi se crede că a fost şi finalul pentru relaţia lui Ronnie cu frumoasa braziliancă. Cei doi sunt împreună din luna februarie, iar în ultimele două luni, Ana Araujo a încercat să îl ţină pe rocker departe de alcool.