Clubul Rotaract Constanţa a fost premiat, la Moscova, pentru cea mai productivă înfrăţire dintre cluburi. Potrivit preşedintelui Rotaract, Alexandru Cărbunărea, este vorba despre înfrăţirea cu Rotaract Varna, care durează de doi ani. „Distincţia a fost acordată după o analiză a activităţii derulate de cluburile înfrăţite. Totul a avut loc în cadrul Conferinţei Internaţionale Rotaract 2012, unde au participat aproape 1.000 de persoane din toată Europa”, a precizat Cărbunărea. El a ţinut să precizeze că Rotaract, în colaborare cu Universitatea Maritimă Constanţa (UMC), a deschis clubul de engleză, un club pentru oricine doreşte să socializeze în limba engleză, participarea la discuţii fiind gratuită. „Tot în colaborare cu partenerii noştri, dorim să deschidem şi un cerc de limbi străine, exotice. Vom efectua un sondaj în rândul populaţiei să vedem ce şi-ar dori să înveţe. Cursurile vor fi tot gratuite. UMC va plăti profesorii care vor preda”, a punctat preşedintele Rotaract. (O.M.)