Peste 30.000 de copii cu vârste între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, vor beneficia de educaţie timpurie în creşe prin intermediul unui program social cu o finanţare de 168 de milioane de euro, lansat luni de Ministerul Fondurilor Europene. "Astăzi punem în ...
România are, în premieră, un buget foarte mare pentru investiţii, de zece miliarde euro, iar 55 - 60% din finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, a declarat luni ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. În ceea ce priveşte serviciile de utilitate publică, nu va mai ...
Preşedinta Organizaţiei Femeilor Social-Democrate (OFSD), Rovana Plumb, a fost aleasă în forumul de conducere a Partidului Socialiştilor Europeni (PESPresidency), conform deciziilor luate în cadrul Congresului PES, desfăşurat la Lisabona. „Sunt onorată că îmi voi reprezenta colegii ...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi decretele de revocare din funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale a lui Valentin Popa şi de desemnare a Rovanei Plumb ca ministru interimar al Educaţiei Naţionale. „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marţi, 2 octombrie a.c ...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi decretele de revocare din funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale a lui Valentin Popa şi de desemnare a Rovanei Plumb ca ministru interimar al Educaţiei Naţionale. ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marţi, 2 octombrie a.c ...
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost propusă să preia interimar conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale, după demisia lui Valentin Popa. Conform unor surse politice citate de Agerpres, documentele privind demisia lui Valentin Popa din funcţia de ministru al Educaţiei şi propunerea ca Rovana ...
Ministrul Fondurilor Europene şi directorul STS, Rovana Plumb şi Ionel Sorinel Vasilca, au semnat marţi un contract de investiţie de 47,6 milioane de euro pentru modernizarea sistemului apelurilor de urgenţă 112. „Am semnat un proiect important în beneficiul românilor. Este vorba de o nouă ...
Palatul Parlamentului a devenit, săptămâna aceasta, locul în care s-au reunit cele mai mari companii românești și străine din industria apei și tratarea apelor uzate. Asta pentru că, în perioada 14-18 mai, are loc a XX-a ediție a Forumului Regional al Apei Dunăre-Europa de Est ...
Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP, a fost respinsă marţi de plenul Senatului, cu 40 voturi „pentru”, 72 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, informează news.ro. Moţiunea a fost depusă de ...
Viceliderul grupului senatorial PNL, Eugen Pîrvulescu, a anunţat că un grup de parlamentari ai PNL şi PMP a depus miercuri, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, documentul intitulându-se "Absorbţia banilor comunitari - o catastrofă marca ...
PSD-ului îi place să trăiască periculos. La nici două săptămâni de la o remaniere guvernamentală, social democrații sunt la un pas de a schimba alți miniștri. Potrivit unor surse citate de Digi24.ro, sunt nemulţumiri în PSD la adresa ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Premierul ...
Deputaţii au respins marţi cererea DNA de urmărire penală a Rovanei Plumb, în dosarul "Insula Belina", cu 183 de voturi împotrivă şi 99 de voturi pentru. Fostul ministru al Fondurilor europene, Rovana Plumb, a declarat, marţi, în plenul Camerei, că dosarul penal în cazul său ...
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins luni solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la încuviinţarea efectuării urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb. S-au înregistrat 14 voturi pentru respingerea solicitării DNA şi 9 voturi împotriva ...
Fostul ministru al Mediului Rovana Plumb va fi invitat, luni, la ora 17:00, la Comisia juridică, unde va fi audiată în vederea finalizării raportului privind solicitarea DNA de începere a urmării prenale în cazul său, a declarat preşedintele comisie, deputatul PSD Eugen ...
Şedinţa Comitetului Executiv al PSD s-a încheiat. Miniştrii Rovana Plumb, Sevil Shhaideh şi Răzvan Cuc şi-au anunţat anunţat demisiile, însă votul asupra acestora nu a fost dat, iar demisiile au fost menţinute. Liderii PSD se reunesc din nou vineri, la ora 12.00, într-o nouă şedinţă a ...
Negocieri de ultima oră pentru funcţii în Guvernul condus de Mihai Tudose. Potrivit unor surse politice citate de România TV, premierul Mihai Tudose şi ministrul delegat pentru Fonduri Europene Rovana Plumb au mers miercuri dimineaţă la discuţii cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea ...