„Vacanţa” la Constanţa a unei şatre de rromi s-a încheiat vineri, după ce oamenii legii au evacuat-o. Şatra, compusă din 15 persoane din Cumpăna, se stabilise de câteva zile, cu căruţe şi toate cele, pe un teren viran din zona Doraly, din Constanţa. În urma unor reclamaţii făcute de constănţenii din zonă privind mizeria şi mirosul îngrozitor care se instalaseră în parc, Secţia 5 Poliţie Constanţa a luat şi măsuri. Vineri, mai multe echipaje din cadrul secţiei, însoţite de reprezentanţi ai Primăriei Constanţa i-au evacuat pe rromi din acea zonă. Întâi de toate, aceştia au trecut prin „scanner-ul” poliţiştilor, pentru ca oamenii legii să se asigure că niciunul dintre ei nu este suspect de comiterea unei infracţiuni. De asemenea, ei au fost fotografiaţi şi amprentaţi. Potrivit anchetatorilor, rromii se ocupau cu strângerea pet-urilor şi a cutiilor de bere din gunoaie. La finalul verificărilor, şatra s-a urcat în căruţe şi a pornit înapoi spre Cumpăna. Cu ajutorul angajaţilor de la Polaris, zona în care rromii au petrecut câteva zile a fost curăţată şi igienizată.