Rromi și seropozitivi din Poarta Albă, instruiți pentru integrare în societate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect pe fonduri europene

Rromi și seropozitivi din Poarta Albă, instruiți pentru integrare în societate

Social 29 Decembrie 2015 / 15:13 662 accesări

Vorbim frecvent despre integrarea în societate a persoanelor defavorizate și numeroase organizații s-au implicat în pregătirea celor care nu au acces liber la piața muncii. Asociația “Viitorul rromilor” a derulat, în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2015, proiectul european “Voluntari pentru viitor”, prin intermediul căruia a integrat cu succes 2.000 de tineri de etnie rromă și 870 de persoane seropozitive în societate și i-au implicat pe aceștia în mai multe activități de voluntariat într-un centru dotat cu echipamente de ultimă generație. Programul social-educațional a fost organizat în contextul în care, de aproximativ 2 ani, a fost adoptată, în România, o lege conform căreia activitatea de voluntariat este recunoscută ca experiență profesională. Proiectul se derulează în parteneriat cu Administraţia Locală a Comunei Poarta Albă (județul Constanța), a avut o valoare de 31.001 euro și a fost finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. În cadrul proiectului, centrul de voluntariat a fost renovat și dotat cu echipamente de ultimă generație, pentru crearea unor condiții optime de instruire a voluntarilor. Totodată, s-au organizat dezbateri de tip “cafenea publică”, pentru identificarea unor măsuri eficiente privind atragerea, menţinerea şi implicarea voluntarilor în activităţi atractive, în vederea multiplicării activităţilor cu impact pozitiv şi asupra altor grupuri defavorizate. Grupul-ţintă este format din tinerii de etnie rromă şi cei seropozitivi, iar beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 820 de rromi din municipiul Constanţa şi 1.180 de rromi din aria judeţului Constanţa, 870 de persoane seropozitive, angajaţi şi voluntari ai Asociaţiei „Viitorul Rromilor” şi ai altor asociaţii implicate (100 persoane).



12