”Moarte bulgarilor” au strigat, marţi seară, manifestanţii rromi, într-un cartier din capitala bulgară. Înarmaţi cu topoare, cuţite, furci şi pietre, oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi face dreptate, după ce cu o seară în urmă, un grup de extremişti de dreapta au bătut cîţiva cetăţeni de etnie rromă. Municipalitatea a trimis cîteva zeci de poliţişti în zonă pentru a calma spiritele. Un agent de poliţie a fost rănit în timpul protestelor. Rromii înarmaţi au început să patruleze prin cartier şi au ameninţat că vor da foc clădirilor, potrivit martorilor citaţi de postul de televiziune BTV. Un bulevard a fost blocat timp de cîteva ore, iar taxiurile au fost întoarse din drum. Primarul Sofiei a declarat că oricine va fi prins umblînd pe stradă cu un cuţit în mînă sau cu alte arme precum topoare, bîte sau furci trebuie să fie arestat imediat.
Problema toleranţei faţă de rromi a fost dezbătută şi la Bruxelles, de această dată din cauza unor rromi din România. În cursul zilei de ieri, Consiliul Europei a cerut Italiei să ia toate măsurile pentru integrarea populaţiei rrome aflate pe teritoriul său. Demersul Consiliului a intervenit după moartea a patru minori români de etnie rromă într-un incendiu declanşat într-o tabără de la periferia oraşului Livorno. ”Atunci cînd un copil rrom moare din cauza condiţiilor deplorabile de viaţă, vina aparţine întregii societăţi, nu numai părinţilor”, a declarat secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Maud de Boer-Buquicchio. ”Cer atît autorităţilor centrale, cît şi celor locale din Italia, să ia măsuri coordonate în favoarea rromilor, prin elaborarea unor planuri de integrare de mare amploare, dar şi printr-o campanie de sensibilizare pentru combaterea prejudecăţilor la adresa lor”, se spune în comunicat. Patru copii între 4 şi 10 ani au murit arşi de vii într-o tabără improvizată în apropierea zonei industriale a oraşului Livorno. Autorităţile italiene i-au făcut responsabili pe părinţii copiilor, care au fugit la declanşarea incendiului şi se află acum în arestul poliţiei.