Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia ALINEI ȘERBAN , în vârstă de 41 ani, din municipiul Constanța, județul Constanța. La data de 11 mai a.c., aceasta a plecat de la domiciliul mătușii sale, din municipiul Constanța, fără a reveni până în ...
Dacă v-aţi întrebat vreodată câţi copii au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) are răspunsul. Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinții plecați la muncă în ...
Deputaţii şi senatori au adoptat miercuri, în cadrul şedinţei de plen reunit, cu 275 de voturi „pentru” şi 22 de „abţineri”, propunerea legislativă care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în ...
Familiile pasagerilor de la bordul avionului malaezian MH370 dispărut cu trei ani în urmă și-au anunțat intenția de a crea un fond privat pentru a finanța continuarea căutărilor. Anunțul a fost făcut sâmbătă, cu prilejul unei ceremonii în memoria celor dispăruți, informează DPA ...
Autoritățile germane au anunțat că 35 de diplomați turci și rude ale acestora au cerut drept de azil în Germania, după ce Guvernul de la Ankara a declanşat o amplă campanie de urmărie a persoanelor suspectate de legături cu clericul Gulen, acuzat că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din ...
Legea privind dezincriminarea conflictului de interese pentru aleșii care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în august 2013 este neconstituțională, a decis marți CCR. Anunțul a fost făcut de judecătorul Curții Constituționale Daniel Morar, decizia fiind luată cu majoritate ...
”Marea Britanie are datoria morală să preia copiii din tabăra de refugiați la Calais care au rude în Regatul Unit”, a declarat Bernard Cazeneuve, ministrul francez de Interne. ”Sunt câteva sute de minori care au rude în Marea Britanie”, a declarat oficialul francez ...
Purtătorul de cuvânt al MAE Ionuţ Vâlcu a declarat pentru Mediafax că au fost români care au solicitat asistenţă pentru că nu-şi puteau contacta rudele din Italia, solicitările fiind rezolvate, şi a adăugat că, din informaţiile de până acum, nu există români printre cei ...
Cei 19 copii ai arestaţilor din dosarul Berevoeşti care, săptămâna trecută, au ajuns în centre de plasament, au fost preluaţi de rude, în timp ce cei doi minori folosiţi ca sclavi vor rămâne în grija asistenţilor maternali. În urma percheziţiilor de săptămâna ...
Unele dintre persoanele rănite în atentatul de la Nisa sau care au pierdut apropiați intenționează să depună plângere împotriva statului francez și a orașului Nisa, informează site-ul publicației Le Figaro. Thierry, în vârstă de 53 de ani, care locuiește în apropiere ...
Premierul kosovar, Isa Mustafa, a recunoscut că fratele său şi câţiva nepoţi fac parte dintre miile de cetăţeni kosovari care au încercat să ajungă pe teritoriul UE anul trecut, emigrând din cauza sărăciei şi a instabilităţii din ţară, relatează agenţia de presă Reuters. Peste ...