Rudele lui „Săceanu“, cercetate pentru profanare de cadavre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Declaraţii contradictorii

Rudele lui „Săceanu“, cercetate pentru profanare de cadavre

Eveniment 19 Februarie 2014 / 00:00 6575 accesări

Piaţa Chiliei fierbe după ce rudele lui Ismail Iaşar, cunoscut ca „Săceanu“, au aflat că sunt cercetate de poliţişti, sub acuzaţia de profanare de cadavre. Ancheta vizează modul în care, duminică seară, membrii familiei au scos din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa trupul neînsufleţit al bărbatului, fără a aştepta eliberarea documentelor legale. Rudele lui „Săceanu“, ameninţate cu dosare penale, susţin că au luat cadavrul exact după două ore de la deces, aşa cum le promiseseră medicii că vor putea să facă, pentru a-l îngropa după legile Islamului. Sunt contrazişi, însă, de reprezentanţii SCJU Constanţa, care spun că mortul a fost scos cu forţa din unitatea sanitară. „Nu s-a mai întâmplat până acum ca rudele să apeleze la forţă pentru a-şi ridica decedaţii din spital. Nicăieri în lume nu există aşa ceva!”, a declarat managerul SCJU Constanţa, dr. Dan Căpăţână. Tocmai din acest motiv, conducerea unităţii sanitare a depus o plângere la Parchet, pentru identificarea persoanelor care au plecat cu trupul neînsufleţit al lui „Săceanu” fără să mai aştepte eliberarea documentelor legale, necesare în astfel de cazuri.

CONFLICT Pe marginea incidentului de duminică noapte, reprezentanţii SCJU au intrat în conflict cu poliţiştii constănţeni. În timp ce directorul unităţii sanitare spune că oamenii legii nu şi-au făcut treaba şi că au privit impasibili cum rudele lui Ismail Iaşar plecau nestingherite spre casă cu trupul neînsufleţit al bărbatului, oamenii legii susţin că intervenţia echipajelor din teren a fost corectă. „Am sunat personal la 112, însă nu am văzut niciun fel de implicare din partea Poliţiei, ceea ce nu mi se pare corect. Erau două maşini ale Poliţiei care stăteau undeva dincolo de gardul spitalului. Nimeni nu a făcut nimic!”, a declarat, indignat, dr. Dan Căpăţână. Acesta a adăugat că medicii discutaseră în prealabil cu rudele cunoscutului interlop, explicându-le acestora că religia le va fi respectată, că-l vor putea înmormânta la timp pe Ismail Iaşar, dar cerându-le să înţeleagă faptul că trebuie să respecte procedurile specifice ale SCJU. Reprezentanţii Zip Escort spun că agenţii de pază nu au putut să facă nimic. „S-a acţionat conform planului de pază. A fost anunţată conducerea spitalului, care, la rândul ei, a sesizat Poliţia. Oamenii au intrat cu forţa, i-au bruscat pe agenţii de ordine, au luat targa cu tot cu mort şi au plecat. Cei de la Poliţie nu au intervenit. Erau în jur de 40 - 50 de inşi“, a declarat directorul general al Zip Escort, ing. Iulian Radu.

POLIŢIA... ANCHETEAZĂ! Oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au transmis, ieri, un comunicat în care susţin că echipajele trimise în zonă, după primirea apelului prin 112, au acţionat conform atribuţiilor. „La data de 16 februarie, în jurul orei 21.10, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către personalul medical al SCJU Constanţa cu privire la faptul că mai multe persoane au sustras cadavrul unui bărbat din unitatea medicală. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind faptul că I.I. (n.r. - Ismail Iaşar), de 65 de ani, din Constanţa, a decedat, în jurul orei 19.00, în spital. Aparţinătorii, de religie musulmană, conform tradiţiei, au solicitat iniţial permiterea ridicării cadavrului fără efectuarea necropsiei, ulterior sustrăgându-l din unitatea medicală. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare prin unitatea de parchet competentă“, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.

„NU AM FURAT MORTUL“ Fiul lui Ismail Iaşar, Sedan Iaşar, a declarat, ieri, că trupul neînsufleţit al tatălui său nu a fost furat din spital şi că el a fost luat, în condiţii normale, după două ore, conform înţelegerii făcute cu medicii. „Am fost acuzaţi că am furat mortul. Nu s-a furat nimic! Avem acte, avem tot. Ne-au spus doctorii că în două ore după deces îl dau acasă. Dacă aşteptam trei ore, nu era nicio problemă. Nu suntem hoţi şi nici tâlhari. De acum încolo, o să mă ocup de cazul ăsta personal“, a spus Sedan. „A venit doctorul şi ne-a cerut buletinul lui Ismail Iaşar. L-am dat şi au fost făcute nişte formalităţi. A zis să aşteptăm două ore. În primul rând, s-a creat haos pentru că au început femeile să leşine, vă daţi seama că a fost un eveniment neaşteptat. Spitalul este păzit de o societate de pază care colaborează cu Poliţia şi cu Jandarmeria. Dacă exista un eveniment nedorit, ei puteau să apese un buton de panică şi chemau întăriri. După două ore, când au scos targa cu cadavrul pe hol, noi am crezut că ni-l dau nouă. Am luat defunctul şi am plecat. La ieşirea din curtea spitalului există un punct de control care ne-a lăsat să ieşim. Nu ne-a oprit nimeni. Unii gândesc cu capul, unii gândesc cu inima. Noi, atunci, am gândit cu inima. Eram îndureraţi şi nu ştiam cum să ne aducem defunctul mai repede acasă“, a spus Erol Ismail, membru al Uniunii Democrate Turce din România (UDTR).

CONFORM RELIGIEI Şeful Muftiatului Cultului Musulman din România, muftiul Yusuf Muurat, spune că rudele lui „Săceanu“ au respectat tradiţiile. „Conform religiei noastre, înmormântarea are loc în aceeaşi zi în care a survenit decesul. La noi nu se face priveghi şi nici nu se aşteaptă trei zile. Din punctul de vedere al religiei, ei au procedat corect. Mai mult, există o lege care prevede că, dacă nu există suspiciuni, cei de la spital trebuie să facă actele în aceeaşi zi, pe loc“, a declarat muftiul Yusuf Muurat. De aceeaşi părere este şi preşedintele UDTR, Osman Fedbi. „Eu consider că a fost un incident minor care a fost amplificat de anumite persoane, din dorinţa de senzaţional. Doar a fost vorba de Ismail Iaşar, respectiv „Săceanu“. Decedatul trebuia să fie dat familiei pentru a fi înhumat. În cazul acesta s-au aşteptat cele două ore ca să se constate decesul. Din ce am înţeles eu, a fost o problemă cu hârtia, mai exact, medicul aştepta să vină un reprezentant al spitalului să o semneze. Din durerea aceea, fiind şi mai multe persoane, s-a creat un haos acolo. Noi credem că este un conflict izolat. De dimineaţă (luni - n.r.) au luat certificatul de deces şi au rezolvat toate actele“, a spus Osman Fedbi.

Conform Legii 75/ 2010 „persoanele decedate, de religie islamică, se externează, la cererea familiei, într-un interval de 24 de ore de la constatarea decesului“. În acelaşi timp, există şi voci care spun că rudele lui „Săceanu“ au acţionat pripit. „Musulmanul trebuie înmormântat în ziua decesului. Religia noastră spune că musulmanul trebuie să se grăbească doar în trei cazuri: ca să îşi facă rugăciunea, să îşi mărite fata şi să îşi îngroape morţii. Nu trebuie să uităm, însă, locul în care s-a născut religia noastră, Islamul. Acolo nu se putea aştepta câteva zile pentru a duce mortul la groapă pentru că, din cauza căldurii, riscul transmiterii unei boli era foarte mare. Eu cred că se mai putea aştepta, dacă era nevoie, chiar şi două zile. Eu, când mi-am îngropat soţul, am aşteptat chiar mai mult şi muftiul a zis că avem dreptul acesta“, a explicat Guner Akmolla, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar şi a Uniunii Scriitorilor Tătari Crimeeni.



12