Plenul Senatului a adoptat, ieri, un proiect de lege privind aprobarea OUG 66/2013 pentru modificarea şi completarea Legii privind Statutul Poliţistului, care prevede că rudele poliţiştilor decedaţi sau răniţi în misiuni pot fi angajate în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Proiectul de lege a fost adoptat cu 98 de voturi "pentru", 13 "împotrivă" şi 3 abţineri. Potrivit proiectului de lege, la cerere, poliţistul încadrat într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestuia în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, poate fi menţinut în activitate în funcţii de poliţist în unităţi ale MAI. În plus, la cerere, persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi numită fără examen sau concurs în funcţii din structurile Poliţiei. Ordonanţa Guvernului mai prevede, la articolul 37, înscrierea copiilor aflaţi în întreţinerea poliţistului încadrat într-un grad de invaliditate în instituţiile de învăţământ ale MAI. De asemenea, copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate, precum şi soţul sau soţia acestuia pot fi numiţi în funcţii de poliţist sau angajaţi ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unităţi ale MAI, dacă îndeplinesc condiţiile legale. Identificarea funcţiei în vederea numirii respective sau a angajării se face ţinând cont de studiile solicitantului şi de cerinţele postului. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de for decizional.