Numai când învățăm să ne rugăm și să lucrăm nu doar pentru noi înșine, ci și pentru sănătatea și mântuirea altora putem spune că avem o cultură sănătoasă a sufletului creștin, spun preoții. Pe cei bolnavi îi putem ajuta chiar noi, dacă îi pomenim în ...
Știați că există o sfântă care, deși face parte din panteonul sfinților catolici, a devenit un exemplu pentru toți creștinii, care se roagă la ea? Vorbim de Sfânta Rita din Cascia, iar minunile pe care se spune că le-a săvârșit au făcut înconjurul lumii, astfel încât ...
Românii superstițioși care vor să își atragă împlinirea dorințelor și să primească ajutorul lui Dumnezeu pot lua parte, în fiecare joi, la un ritual despre care se spune că poate face minuni. Deși în Biserica Ortodoxă joia nu are o însemnătate aparte, sunt credincioși ...
Cuplurile care își doresc să aibă copii, dar nu reușesc pot să apeleze la medici care să le ofere celor doi viitori părinți tratamente, dar pot să se îndrepte și spre Biserică. De-a lungul anilor, numeroase cupluri credincioase care își doreau să aibă copii și nu reușeau s-au rugat ...
Credincioșii ortodocși se pregătesc de sărbătoare. Pentru a-l slăvi pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, prăznuit în fiecare an pe 27 iulie, numeroși oameni au pornit marți, 26 iulie, într-o procesiune impresionantă cu moaște pe străzile Constanței. Rămășițe trupești ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează vineri, 22 iulie, împlinirea vârstei de 65 de ani. În aceste zile, Patriarhul României se află la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, pentru a evalua lucrările de pictură și reamenajare de ...
Creștinii ortodocși prăznuiesc Pogorârea Sfântului Duh duminică, 19 iunie. În ajunul praznicului, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară. Biserica se roagă pentru cei răposați, ca ei să se bucure de darurile Duhului ...
Examenele naționale bat la ușă, iar elevii care susțin în acest an Evaluarea sau Bacalaureatul sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Preafericitul Părinte Daniel îndeamnă preoții să fie alături de elevi în perioada examenelor școlare și să îi susțină prin rugăciune ...
Joia Mare este sărbătoarea creștină ce cade în joia de dinainte de Paște, având o însemnătate importantă în tradiția creștină. În această zi se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe. Conform tradiției, în ...
Preoţii vizitează în Postul Paștelui casele credincioșilor pentru a-i binecuvânta şi pentru a se ruga împreună. Rugăciunea pe care părintele o citeşte poartă numele de molifta Postului Mare. Atunci când sfințește casele enoriașilor și citește molifta, preotul se roagă ca oamenii ...
Ne aflăm în plină perioadă de curățire trupească, de când am intrat în Postul Paștelui. Până pe 1 mai, cei care au posibilitatea nu mănâncă ”de dulce” - lapte, ouă și carne. În aceste condiții, în marile magazine din Constanța, standurile cu produse ...
În noaptea ce a trecut (4 spre 5 martie 2016), IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la schitul „Sf. Serafim de Sarov” din comuna Ion Corvin. Ierarhul Tomisului a pomenit în rugăciune, înaintea Sfântului Altar, pe cei 4 tineri implicați ...