În biserica din Dobromir Deal, enoriaşii veneau să se roage chiar şi cu riscul de a se accidenta, deoarece clădirea era într-o stare avansată de degradare, prezentând crăpături în urma infiltraţiilor. Pentru a exclude aceste riscuri, Primăria din Dobromir, a decis, în urmă cu doi ani, să reabiliteze biserica. Edilul Eugen Iliescu susţine că restaurarea clădirii se apropie de finalizare, iar oamenii vor putea în curând să vină să se roage în siguranţă. „Clădirea a fost refăcută 100%. Am pus acoperiş nou, am refăcut atât interiorul, cât şi exteriorul, am dotat-o şi cu clopotniţă nouă. E drept, lucrările au durat doi ani, dar suntem mulţumiţi de calitatea lucrării”, a afirmat Iliescu. Pentru a face toate aceste schimbări, Primăria a cheltuit din bugetul local 200.000 de lei. Primarul anunţă că în câteva zile biserica va fi gata, deoarece încă se mai lucrează la cafas şi la planşeu. „Peste aproape o săptămână, oamenii vor putea să vină liniştiţi la rugăciune şi la ceremoniile religioase”, a conchis edilul.