Rugăciuni pe mobil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rugăciuni pe mobil

Monden 29 Decembrie 2011 / 00:00 393 accesări

Biserica Ortodoxă Sârbă, de altfel foarte tradiţionalistă, este deschisă progreselor tehnologice şi a anunţat luni că a lansat o aplicaţie gratuită ce le permite credincioşilor săi să acceseze o cărticică de rugăciuni pe telefonul mobil. Persoanele interesate, care trebuie să aibă un iPhone sau un telefon mobil dotat cu sistem Android, vor putea descărca respectiva cărticică de pe site-ul pe Internet al Bisericii (www.spc.rs). Această aplicaţie a fost elaborată cu ajutorul unor programe ruseşti şi al portalului religios www.pravoslavie.ru, a precizat Biserica Ortodoxă Sârbă într-un comunicat, publicat pe site-ul său de Internet. Într-o primă etapă, rugăciunile sunt disponibile în aşa-zisa slavonă bisericească, o limbă diferită de cea sârbă dar care poate fi înţeleasă de practicanţi. ”Avem posibilitatea să elaborăm o aplicaţie care face rugăciunile disponibile în limba sârbă, dar totul va depinde de decizia Bisericii pe această temă”, a declarat informaticianul Milos Antonijevic, colaborator al Episcopiei Belgradului. Majoritatea covârşitoare a celor 7,1 milioane de sârbi este ortodoxă. Biserica se bucură de mare încredere şi influenţă.

Taguri articol


12