Rugăciuni pentru copila de nouă ani care se află în comă profundă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rugăciuni pentru copila de nouă ani care se află în comă profundă!

Eveniment 24 Octombrie 2009 / 00:00 789 accesări

Zeci de mesaje de rugăciune au fost transmise Andreei Angela Axinte, fetiţa de doar nouă ani, din Mangalia, care se află pe patul de spital în mare suferinţă după o banală intervenţie chirurgicală, de extirpare a apendicelui. Chiar dacă Andreea s-a simţit bine imediat după intervenţie, la 16 ore după aceasta, au început să apară problemele, potrivit purtătorului de cuvînt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Florian Stoian. Nimeni nu s-a gîndit nici măcar o secundă că viaţa copilei urma să atîrne de un fir de aţă. Potrivit medicilor, copilul a dezvoltat brusc convulsii, iar în urma unui examen efectuat la Computerul Tomograf a reieşit un hematom în zona occipitală temporală dreaptă şi un edem cerebral. „Înainte de intervenţia chirurgicală, medicii au supus copilul la toate intervenţiile care se fac în aceste situaţii, însă un computer tomograf nu i-a fost făcut, cum de altfel nicăieri în lume nu se face aşa ceva înainte de o operaţie de acest gen”, spunea, joi, purtătorul de cuvînt al SCJU. Specialiştii nu exclud ca problemele apărute să fi survenit ca urmare a unei malformaţii de vas, a unui anevrism sau a unui traumatism în urma unei căzături cu ceva timp înainte. Starea de sănătate a copilului este neschimbată, medicii fiind în continuare rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia.

Mesaje de încurajare…

“Fetiţa va scăpa cu viaţă pentru că s-a rugat la Dumnezeu seară de seară. Isus, fă o minune!!!!”, “Doamne ajută să se însănătoşească cît mai repede fetiţa”, “Ajută Doamne această familie deja greu încercată căci nu cred că merită o altă nenorocire! Ajută-i, Bunule Dumnezeu!!”, “Acest copil special trebuie să se însănătoşească şi să fie fericit încă mulţi ani! Te rugăm, Doamne, dă-i puterea să treacă peste aceasta!”, “Să dea Domnul să se facă bine şi să-şi revină să se ducă acasă la fraţiorii ei. Nu ştiu cum se face că numai cei necăjiţi au cele mai multe probleme”, “Sigur se va face bine cu ajutorul lui Dumnezeu... păcat că aşa ceva se întîmpla la oamenii de rînd! Dumnezeu să ajute această familie!”, sînt doar cîteva dintre mesajele pe care oamenii le-au transmis pe forumul cotidianului nostru. Mesajele de rugăciune au venit şi din partea preotului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Nicolae Rusu.



12