Rujeola face victime! Ministerul Sănătății cere vaccinare de la 9 luni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rujeola face victime! Ministerul Sănătății cere vaccinare de la 9 luni

Sănătate 16 Decembrie 2016 / 14:15 793 accesări

Ministerul Sănătăţii a anunţat că, la nivel naţional, sunt focare de infecţie cu rujeolă în 32 de judeţe, până în acest moment fiind deja înregistrate şapte decese şi peste 1.700 de cazuri confirmate, cei mai mulţi fiind copii cu vârsta sub un an.

,,În acest moment avem confirmate 1.725 de cazuri de rujeolă, sunt înregistrate şapte decese, iar un al optulea deces nu a fost încă pus diagnosticul de confirmare, în acest moment sunt la Institutul Cantacuzino probe pentru analize şi vom vedea în perioada următoare dacă se confirmă decesul din cauza rujeolei şi pentru acest caz. În acest moment, sunt cazuri de rujeolă în 32 de judeţe, cele mai multe sunt în Arad – 454, în Mureş – 238 şi în Timiş – 240. Din cauza acestei epidemii de rujeolă, Ministerul Sănătăţii împreună cu reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, UNICEF şi de la Institutul de Sănătate Publică au propus o serie de măsuri care se referă la scăderea vârstei de vaccinare la 9 luni, pentru că o caracteristică a acestei epidemii de rujeolă este că afectează copiii sub un an. Sunt peste 300.000 de doze de vaccin la nivel naţional, care vor fi distribuite către medicii de familie acolo unde este nevoie", a declarat Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Totodată, reprezentanţii Misterului Sănătăţii au făcut un apel către părinţii care nu şi-au vaccinat până în acest moment copiii să meargă la medicul de familie pentru a-i imuniza pe cei mici.

NUMĂRUL DECESELOR CONFIRMATE AJUNGE LA 8

Astăzi, 16 decembrie, Institutul Cantacuzino a informat că atât rezultatul testării probei de ser cât și al fragmentului de pulmon sunt pozitive pentru rujeolă, în cazul copilului din județul Dolj. Astfel, numărul deceselor confirmate provocate de rujeolă ajunge la 8.

Taguri articol


12