În perioada 9 - 12 iulie 1998, cu prilejul celei de-a II-a Conferinţe a Rectorilor din zona Mării Negre, organizate la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, s-a înfiinţat Reţeaua Universităţilor din Marea Neagră (RUMN). Această organizaţie are forma unei instituţii internaţionale ad-hoc, care reuneşte acele universităţi din zona Mării Negre, ce acceptă termenii statutului RUMN, şi doresc să dezvolte proiecte de cooperare academică în zona Mării Negre. Această reţea include în prezent peste 100 de universităţi membre, din 11 ţări (Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia, Ucraina). Cu prilejul Conferinţei Rectorilor, care a avut loc la Kiev în luna aprilie 2008, s-a convenit organizarea unei sesiuni extraordinare, dedicată celebrării celor 10 ani de activitate a reţelei. Această Sesiune Extraordinară a Conferinţei Rectorilor este planificată pentru data de 19 septembrie 2008.