Ministerul Sănătăţii a anunțat, într-un comunicat, că organizează, în perioada14 - 30 martie,o serie de runde de consultări cu asociaţiile de pacienţi privind posibilele probleme pe care aceştia le întâmpină din perspectiva accesului la servicii medicale şi tratamente specifice patologiei pe care o prezintă, precum şi pentru identificarea unor soluţii de remediere a acestora. În măsura în care există deja propuneri şi observaţii formulate, MS roagă depunerea lor la registratură. Consultările vor avea loc la sediul Ministerului Sănătăţii (MS), la sala de consiliu de la etajul 2, după cum urmează: 14 martie, ora 15.00, tema Hemofilie + Talasemie; 15 martie, ora 15.00, tema Transplant; 16 martie, ora 15.00, tema Afecţiuni neurologice (Parkinson, scleroză multiplă); 17 martie, ora 15.00, tema Dializă; 18 martie, ora 15.00, tema Hepatită; 21 martie, ora 15.00, tema Boli rare; 22 martie, ora 15.00, tema HIV + TBC; 23 martie, ora 15.00, tema Responsabilizarea pacientului; 24 martie, ora 15.00, tema Oncologie (inclusiv pediatrică); 25 martie, ora 15.00, tema Diabet zaharat; 28 martie, ora 15.00, tema Alte patologii din domeniul bolilor netransmisibile; 29 martie, ora 15.00, tema Alte patologii din domeniul bolilor transmisibile; 30 martie, ora 15.00, tema Patologii din domeniul sănătății femeii și copilului.