Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt se sărbătoresc duminică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt se sărbătoresc duminică

Cultură 07 Iunie 2014 / 17:44 210 accesări

Ortodocşii sărbătoresc duminică, la 50 de zile după Paşte, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu. Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor şi Duminica Mare. Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment foarte important din viaţa Bisericii. Sărbătoarea cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte. Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). Astfel, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile. În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară sau de Rusalii - cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor (moşilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

Taguri articol


12