Rusia - SUA: Cea mai gravă criză de securitate de la terminarea Războiului Rece

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Efectivele diplomatice, decimate

Rusia - SUA: Cea mai gravă criză de securitate de la terminarea Războiului Rece

Externe 31 Iulie 2017 / 15:56 690 accesări

Scandalul diplomatic dintre Rusia şi SUA capătă dimensiuni profunde. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunțat că Rusia va expulza 755 de diplomați americani, ca răspuns la sancţiunile împotriva Moscovei votate săptămâna trecută de Congresul Statelor Unite. Adjunctul ministrului de Externe rus a mers mai departe şi a precizat că Rusia va răspunde cu aceeaşi monedă dacă Washingtonul va escalada politica sancţiunilor. În replică, Statele Unite au catalogat gestul Rusiei drept unul regretabil, dar au precizat că cei 755 de angajaţi nu sunt diplomaţi. Casa Albă a anunţat zilele trecute că preşedintele american Donald Trump va promulga noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la presupusul amestec al Moscovei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Analistul militar Radu Tudor consideră că aceasta este cea mai mare criză între Rusia și SUA, de la finele Războiului Rece. ”Rusia are toate caracteristicile unui stat agresor, care modifică prin forță militară frontiere. Este un lucru de neacceptat pe plan internațional. Acest context foarte tensionat are la bază lămurirea pe deplin a spațiului civilizației occidentale în legătură cu atitudinea Rusiei. Rusia nu se îndreaptă (...) Este cea mai gravă criză de securitate de la terminarea Războiului Rece. Occidentul s-a trezit și a realizat că Rusia nu face decât să mintă și să aibă aceleași practici ca Uniunea Sovietică” a declarat, în acest context, analistul militar Radu Tudor la Antena 3.

Liderul de la Kremlin şi-a anunţat decizia într-un interviu. "Am așteptat suficient, sperând că situația s-ar putea îmbunătăți", a declarat Putin. "Se pare că, chiar dacă situația se schimbă, asta nu se va întâmpla prea curând", a apreciat el. Rusia ar putea lua și alte măsuri împotriva Statelor Unite, dar nu imediat. "Sunt împotriva acestui lucru astăzi", a spus Putin. El a arătat că Moscova și Washingtonul înregistrează totuși progrese în cooperarea internațională și a oferit exemplul zonei de relaxare a conflictului din sudul Siriei.

Aşa cum menţionam mai sus, Casa Albă a anunțat vineri că președintele american Donald Trump va promulga sancțiunile împotriva Rusiei, așa cum au fost votate aproape în unanimitate marți în Camera Reprezentanților din Congresul SUA și joi în Senat, ca reacție la presupusul amestec al Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Măsurile adoptate de Washington ar putea duce și la sancționarea unor firme din Uniunea Europeană. Tot vineri, ministerul rus de externe a declarat că de la 1 septembrie efectivele ambasadei SUA la Moscova și ale consulatelor americane din Rusia se va reduce la 455 de persoane, iar Washingtonul are termen până la 1 septembrie să se conformeze. Duminică, Vladimir Putin a precizat că în reprezentanțele diplomatice americane din țara sa încă mai lucrează peste 1.000 de angajați. xpulzarea a 755 dintre ei ar urma să reducă efectivul la nivelul celui al diplomației ruse în Statele Unite, după ce Washingtonul a expulzat 35 de diplomați ruși în decembrie anul trecut, spre finalul mandatului președintelui Barack Obama.

Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze numărul exact al personalului diplomatic al SUA din Rusia. Un oficial de la ambasada din Moscova a afirmat, sub rezerva anonimatului, că ar fi vorba de aproximativ 1.100 de angajați, atât diplomați, cât și personal auxiliar, inclusiv cetățeni ruși, informează Reuters. În 2013, potrivit raportului anual al inspectorului general al departamentului, ambasada și consulatele din Sankt Petersburg, Ekaterinburg și Vladivostok aveau o cifră de personal totală de 1.279, dintre care 934 "personal local" și 301 "angajați direcți" din 35 de instituții ale SUA. Michael McFaul, fost ambasador al Statelor Unite la Moscova, a explicat într-un mesaj în rețeaua Twitter, citat de Reuters, că dacă se va opera o reducere a efectivelor consulatelor de proporțiile anunțate de președintele Putin, rușii vor avea de așteptat "săptămâni sau chiar luni" răspunsurile la solicitările de vize americane.

Taguri articol


12