Rusia a efectuat teste de rachetă în sudul ţării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Moscova își umflă mușchii

Rusia a efectuat teste de rachetă în sudul ţării

Externe 21 August 2014 / 00:00 368 accesări

Rusia a efectuat, ieri, importante teste de rachetă, pentru care au fost mobilizaţi aproximativ 800 de militari în sudul ţării, la câteva sute de kilometri de Ucraina. ”Astăzi vor fi aproximativ 20 de lansări de rachete S-300 şi S-400”, a precizat colonelul Igor Klimov, citat de agenţia Interfax. Astfel de sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă sunt menite să aducă lovituri masive unui eventual inamic şi să elimine obiective la joasă şi înaltă altitudine, precum şi obiective balistice, a explicat el. Testele au fost realizate la baza Aşuluk din regiunea Astrahan, nu departe de frontiera cu Kazahstanul, la câţiva kilometri est de frontiera ucraineană. Rachetele testate sunt diferite de Buk, cea care, potrivit experţilor, ar fi la originea prăbuşirii zborului MH17 al Malaysia Airlines la 17 iulie, cu 298 de persoane la bord. Occidentalii şi Kievul acuză Rusia că a furnizat astfel de rachete rebelilor.

Rusia şi-a multiplicat exerciţiile militare în ultimele luni, în timp ce luptele care au loc de patru luni se intensifică în estul Ucrainei, între forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi, inclusiv în apropierea frontierei dintre cele două ţări. NATO a apreciat la începutul lui august că numărul militarilor ruşi mobilizaţi la frontieră a trecut de la 12.000 la 20.000 în trei săptămâni.

CIVILI UCIȘI Ieri, autoritățile ucrainene au anunțat că 34 de civili au fost ucişi în 24 de ore, în luptele dintre rebelii pro-ruşi şi armata ucraineană, în regiunea Doneţk, iar 29 au fost răniţi. Bombardamente intense au vizat, marţi, oraşul Makiivka, situat la 16 kilometri sud de Doneţk, în special în apropiere de autogara din acest oraş. Numeroşi locuitori s-au putut refugia în adăposturi, însă un fotoreporter al AFP a văzut cadavrele a doi bărbaţi şi al unei femei. Pe de altă parte, numeroase explozii au fost auzite marţi în mai multe cartiere din Doneţk, bastion al separatiştilor din estul Ucrainei, în contextul în care locuitorii din oraş erau privaţi de două zile de apă curentă.

DRAPEL UCRAINEAN LÂNGĂ KREMLIN Un drapel ucrainean a fost arborat ieri pe o clădire emblematică din epoca stalinistă la Moscova, situată în apropiere de Kremlin, de persoane necunoscute care voiau probabil să atragă atenţia asupra conflictului din această ţară, anunţă Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. ”Drapelul a fost arborat de răufăcători neidentificaţi pe un zgârie-nori de pe cheiul Kotelniki şi a rămas acolo timp de trei ore, înainte de intervenţia autorităţilor. Conform unei surse din Poliţie, mai multe persoane echipate cu material necesar escaladării au fost arestate la Moscova, toate originare din capitala rusă sau din împrejurimi.

EFECT DE BUMERANG Embargoul impus de Rusia asupra produselor alimentare din Occident îi afectează chiar pe ruşi, în condiţiile în care preţurile alimentelor au crescut la Moscova cu 6% într-o săptămână, iar rafturile pe care se aflau produse străine în supermarketuri sunt goale, relatează BBC News Online. Oficiali de la Moscova au declarat că peştele congelat din supermarketuri s-a scumpit cu 6%, laptele cu 5,3%, iar brânzeturile cu 4,4% faţă de preţul de la 7 august, când au intrat în vigoare interdicţiile impuse. De asemenea, pe insula Sahalin din Extremul Orient rus, preţul pulpelor de pui a crescut cu 60%, deşi, înaintea sancţiunilor, acestea erau printre cele mai ieftine şi mai populare produse din carne. În regiunea învecinată Primorie, peştele s-a scumpit cu 40% faţă de acum câteva săptămâni. Pe reţelele ruse de socializare au apărut deja numeroase fotografii care arată rafturi goale în supermarketurile din Moscova, unde se afla înainte o gamă largă de brânzeturi şi iaurturi străine.

Rusia a interzis importurile de alimente de bază, produse din carne, fructe şi legume din statele occidentale, Australia şi Japonia, în replică la sancţiunile impuse Moscovei de Occident pentru sprijinirea separatiştilor din estul Ucrainei. Autorităţile ruse au afirmat că magazinele au suficiente produse importate pe stoc cât să ajungă cel puţin o lună, urmând ca, până atunci, alimentele europene să fie înlocuite de cele din Brazilia, Argentina, Turcia sau Egipt. Însă unii experţi au avertizat că noile provizii nu vor fi suficiente pentru a preveni noi scumpiri.

Taguri articol


12