Rusia provoacă "haos" în spațiul cibernetic și trebuie luate măsuri împotriva ei dacă va continua să submineze instituțiile democratice din Occident, a declarat luni fostul șef al agenției britanice de supraveghere a comunicațiilor GCHQ, Robert Hannigan, transmite Reuters. Întrebat de BBC dacă autoritățile ruse reprezintă o amenințare la adresa proceselor democratice, Hannigan, care a demisionat în martie, a răspuns pozitiv, adăugând că "în spațiul cibernetic se înregistrează un volum disproporționat de haos provenit din activitatea de stat a Rusiei". Potrivit fostului înalt responsabil britanic, "în cele din urmă va trebui să se ia măsuri împotriva activității de stat a Rusiei și să i se arate că este inacceptabil", "nu neapărat prin contraatacuri în plan informatic, deși poate va fi necesar la un moment dat în viitor, ci prin sancțiuni și alte măsuri. Trebuie stabilite niște linii roșii și să i se spună că acest comportament este inacceptabil", a explicat el.
În replică, Rusia neagă acuzațiile conform cărora s-a aflat în spatele mai multor atacuri informatice care au vizat ținte comerciale și politice din întreaga lume, inclusiv recentele campanii prezidențiale din SUA și Franța.
Robert Hannigan a salutat faptul că președintele francez, Emmanuel Macron, și cancelarul german, Angela Merkel, au evocat public acest subiect şi a recomandat guvernelor să mai aștepte pentru a vedea cum funcționează grupul global de combatere a extremismului online creat de companiile Facebook, YouTube, Twitter și Microsoft, înainte de a adopta noi legi în acest scop. "Legislația este doar ultima soluție, pentru că, să fim sinceri, extremismul este foarte greu de definit legal și se poate dezbate la nesfârșit în instanță dacă un video încalcă sau nu anumite prevederi", a menționat el.