Echipa de hochei pe gheaţă a Rusiei a cucerit al cincilea său titlu, după ce a învins Finlanda cu scorul de 5-2 (1-1, 2-1, 2-0), duminică, în finala Campionatului Mondial de la Minsk. Rusia s-a impus graţie experienţei sale în faţa unei echipe de luptători, care o eliminase în sferturile de finală la Jocurile Olimpice de la Soci. Condusă de starul Aleksandr Ovecikin, Rusia a impresionat în turneul de la Minsk, cu zece victorii din tot atâtea meciuri, printre care şi 4-2 cu Finlanda în primul tur. „Sbornaia“ şi-a confirmat dominaţia mondială, trecându-şi în palmares al patrulea său titlu din 2008 încoace (2008, 2009, 2012, 2014). La meci a asistat şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care a urmărit finala de lângă omologul său bielorus, Aleksandr Lukaşenko, şi cel tadjik, Emomali Rahmon. Suedia, campioana mondială en titre şi vicecampioana olimpică de la Soci, învinsă în semifinale de Rusia cu 3-1, şi-a adjudecat medaliile de bronz, după ce a dispus cu 3-0 (2-0, 0-0, 1-0) de Cehia, în finala mică.
JAGR ŞI-A ANUNŢAT RETRAGEREA INTERNAŢIONALĂ Hocheistul Jaromir Jagr şi-a anunţat retragerea internaţională la vârsta de 42 de ani, după ce echipa Cehiei a fost învinsă la Minsk, scor 3-0, de reprezentativa Suediei, în finala mică a Campionatului Mondial. „Aşa cum am spus, a fost ultima şansă de a câştiga o medalie. Am ratat ruşinos. Sunt obosit, dar am dat tot ce am avut mai bun. Nu sunt trist, viaţa merge mai departe”, a spus Jagr duminică. Înainte de semifinalele Campionatului Mondial, Jagr a scris pe pagina sa de Facebook că are în faţă ultimele două meciuri în tricoul echipei naţionale. Jucătorul echipei New Jersey Devils a câştigat titlul olimpic cu naţionala Cehiei la Nagano, în 1988. Jagr s-a mai retras în 2006 de la naţională, dar a revenit asupra deciziei după trei ani. Jagr a mai câştigat Campionatul Mondial în 2005 şi 2010 şi Cupa Stanley cu Pittsburgh Penguins în 1991 şi 1992.